Un primar PNL din Vaslui s-a spânzurat într-o clinică privată din Alba, unde se trata pentru depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristian Spridon s-a spânzurat într-o clinică privată din Alba

Primarul unei comune din judeţul Vaslui s-a sinucis într-un spital privat din judeţul Alba unde s-a internat pentru a se trata de depresie.

Primarul comunei Pogoana, din Vaslui, Cristian Spridon, s-a spânzurat cu un cablu, vineri, 17 septembrie, undeva în jurul orei 18.00.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani era primar al comunei din partea PNL Vaslui, ales la primul mandat în septembrie 2020. Bărbatul era şi un cunoscut om de afaceri în judeţul Vaslui. Acesta avea mai multe ferme de pui.

Bărbatul ar fi suferit de o depresie şi a venit în Alba pentru a se trata. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi se fac cercetări pentru a se stabili condiţiile exacte în care s-a produs decesul. Din primele verificări, nu sunt supiciuni, fiind vorba de un suicid”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminiţa Prodan.

Vestea a fost comentată pe reţelele sociale de apropiaţii primarului. „O zi cumplită. Nu credeam sa ajung sa trăiesc o zi ca aceasta. Bunul nostru prieten şi coleg, Cristi Spiridon, ne-a părăsit. Printr-un gest greu de înţeles dar care sper sa nu fie judecat de nimeni.

Am fost colegi de facultate. Apoi am fost parteneri şi prieteni. Cu greu îmi pot imagina un om mai echilibrat, mai puternic şi mai devotat principiilor lui, afacerii lui si, înainte de orice, familiei lui. Însă iată ca si cele mai tari caractere pot fi înfrânte de lumea asta josnica si mizerabila in care oameni ca el au încercat sa facă lucrurile drepte si corecte.

Sa fii liniştit acolo unde ai ajuns, dragul meu “Shogun”! Sa le dea Dumnezeu tărie familiei si prietenilor sa treacă peste acest moment. Şi sa avem cu toţii tăria de a nu te uita niciodată”, a transmis Silviu Man.

Vă mai recomandăm:

 

Coşmarul trăit de o familie cu locuinţa la câţiva metri de şantierul autostrăzii A10. Cere daune de 120.000 de euro VIDEO

 

Cum şi-a ucis o femeie iubitul cu 9 ani mai tânăr în bătaie. Doi gemeni vor creşte fără ambii părinţi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”