Trei oferte pentru proiectul de peste 9 milioane de lei privind canalizarea şi staţia de epurare din comuna Arieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Arieşeni a înregistrat trei oferte în acdrul procedurii de achiziţie publică privind proiectul de înfiinţare a sistemului de canalizare şi de construire a unei staţii de epurare evaluat la suma de 9.225.661 lei.

Licitaţia publică a fost lansată în 20 august 2018. Cele trei oferte au fost depuse de ACSA SA Câmpia Turzii cu subcontractor firma Caloria SRL Cluj-Napoca, Asocierea SC Aria Construct SRL Alba Iulia – SC Aqua Consulting SRL Alba Iulia – SC BRM Alba Consulting SRL Alba Iulia, respectiv Asocierea Meva Concept SRL Bucureşti – Terra Solution Services SRL Bucureşti – Trans Grup Agapia SRL Sibiu. 

Reţeaua de canalizare va fi realizată pe o distanţă de 8 kilometri de-a lungul Drumului Naţional DN 75 în dreptul satelor Bubeşti, Izlaz, Galbena şi Arieşeni, dar şi în lungul a două drumuri comunale ce străbat satul Galbena. Curgerea apei prin colectoare este gravitaţională, iar acolo unde nu este posibil acest lucru au fost proiectate 11 staţii de pompare apă uzată. Au fost prevăzute, de asemenea, un număr de 136 cămine de racord, amplasate în afara proprietăţilor, la limita aflată între proprietate şi acostament. Apele uzate menajere vor fi preluate şi transportate la staţia de epurare.

”Prin aceste măsuri se va scădea riscul asupra sănătăţii populaţiei şi va creşte confortul edilitar al localităţii. De asemenea se va proteja calitatea apelor subterane şi de suprafaţa-ceea ce reprezintă una din priorităţile planului de urbanism general şi a planului de amenajare a teritoriului naţional. Totodată, în zonă Arieşeni s-a dezvoltat o bogată infrastructura ce facilitează turismul în zonă, pensiuni cu un număr mare de locuri de cazare, partie de schi, teleschi atrăgand un număr semnificativ de turişti atât pe perioadă ierni cât şi vară. De asemenea, comuna Arieşeni are un potenţial de dezvoltare economic prin atragerea mai multor investitorii, şi, dezvoltarea infrastructurii de cazare a turiştilor veniţi în zonă”, se susţine în caietul de sarcini. Firma care va realiza investiţia va fi anunţată în cursul lunii octombrie 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO