Video „Transapuseana”, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, va fi terminat în 2024 VIDEO

0
Publicat:

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, este aproape finalizată. Modernizarea drumului lung de aproape 80 de kilometri va fi încheiată în cursul anului 2024.

Drumul spectaculos, în zona satului Râmeț FOTO ziarulunirea.ro

Consiliul Județean Alba a inițiat demersuri pentru a proteja marca „Transapuseana”, astfel că, de acum înainte, va purta acest nume. Inițial, drumul era denumit Transalpina de Apuseni.

Primul lot în lungime de 43 de kilometri, între Aiud și Ponor, a fost recepționat în luna decembrie 2023. Lotul 2, de 35 de kilometri, între Ponor și Bucium, va fi finalizat în prima jumătate a anului 2024. Traseul străbate Țara Moților, zonă cu peisaje pline de farmec și atracții turistice locale. Este un proiect de peste 73 de milioane de euro, finanțat în proporție de 80% din fonduri europene.

Întregul traseu se va întinde pe 78 de kilometri și punctul terminus va fi la Abrud, făcând legătura directă cu Drumul Național 74.

„Avem în derulare investiții importante la Alba. Dacă nu eram în UE, județul Alba nu era ce este acum. Din 2004 sunt implicat în această muncă. Noi am fost chiar un exemplu în atragerea de fonduri europene, primele sume au fost atrase aici, la Alba. Vrem să arătăm oamenilor că țara aceasta arată și foarte bine. Avem lucruri minunate realizate din fonduri europene. La Alba este o istorie veche a locului, vorbim despre tradiții, arhitectură. În mare, la CJ, de-a lungul timpului, investițiile au depășit 500-600 milioane de euro, și vorbim doar de proiectele mari”, a precizat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

Transapuseana FOTO ziarulunirea.ro

Modernizarea DJ 107 I este cea mai mare investiție pe un drum județean din România și va asigura conexiunea dintre localități și va crea noi oportunități pentru dezvoltarea economică și turistică a regiunii, una dintre cele mai sărace din România.

„Începe să arate a Transapuseana – pentru oameni, pentru locurile și priveliștile minunate, pentru arhitectura specifică, pentru istoria noastră, dar, mai ales, pentru copiii și nepoții noștri!”, a completat Ion Dumitrel.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie