Tezaur monetar dacic „abandonat” în pădure. Autoritățile din Alba l-au lăsat să zacă timp de o lună. Poliția a deschis dosar penal
0Un tezaur de monede dacice vechi de peste 2000 de ani, descoperit întâmplător într-o pădure din județul Alba, a stat „abandonat” aproape o lună de zile de autoritățile competente.
Obiectele ar proveni din epoca dacică, iar în urma unei prime estimări, a rezultat că ar avea o valoare patrimonială deosebită. Deși descoperirea a avut loc încă din luna august, abia în 19 septembrie au ajuns arheologii în zona respectivă și au recuperat tezaurul format din 116 de obiecte.
Persoana care a făcut descoperirea inițială este un tânăr de 27 de ani, din județul Mureș, posesor autorizat de detector de metale. Acesta a anunțat în termenul legal Primăria Jidvei în legătură cu comoara găsită pe teritoriul comunei și a predat 22 de monede.
Conform legii în vigoare, primăria avea la dispoziție 72 de ore pentru a informa Direcția Județeană de Cultură (DJC) și 10 zile pentru a preda obiectele. În continuare, DJC ar fi trebuit să transmită obiectele muzeului județean și să fie demarată cercetarea arheologică, într-un regim de urgență. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat.
În 13 septembrie, tânărul care a făcut descoperirea a postat pe Facebook mai multe fotografii cu monedele găsite și, astfel, s-a sesizat și poliția, care a demarat o anchetă.
IPJ Alba a transmis că tânărul ”a sprijinit polițiștii și arheologii la descoperirea și documentarea tezaurului”. Pe un grup al celor care se ocupă cu detecția, acesta afirmă că nu a fost chemat la fața locului când au săpat arheologii.
Bunuri de patrimoniu din categoria „Tezaur”
„Tezaurul se întindea pe o distanță de 30 de metri. Adâncimea de recuperare de la suprafață a fost de 5 cm până la 20 de cm. Când am găsit locul de depozitare unde se vedeau mai multe monede în aceeași groapă, am oprit săpăturile și le-am lăsat pe mâna specialiștilor. Dar arheologii din județul Alba nici măcar nu m-au chemat la fața locului când au săpat”, a transmis tânărul din Mureș.
„Luni, 19 septembrie 2022, polițiștii, împreună cu experți arheologi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și detectoristul au identificat într-o pădure din localitatea Jidvei, un complex arheologic de epocă dacică. Acesta cuprinde un tezaur monetar, depus într-un vas din bronz, cuprinzând monede de tip tetradrahmă „Macedonia Prima”, din argint (159-150 a. Chr), drahme de tip „Rădulești-Hunedoara”, dacice (sec. III - II a. Chr), denari de epocă romană (antoninieni), o fibulă din fier, dacică și un amnar din fier, de epocă romană”, a transmis IPJ Alba, într-un comunicat de presă.
Cele 116 obiecte de patrimoniu au fost depuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, iar, din prima evaluare a experților rezultă că artefactele aparțin Patrimoniului Cultural Național, unele dintre ele aparținând categoriei Tezaur.