Surprize pe lista electorală a PSD Alba: un primar de comună şi un director de la Finanţe, votaţi pe locuri eligibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Dîrzu va deschide lista PSD Alba la Camera Deputaţilor

Comitetul executiv judeţean al PSD Alba a votat, sâmbătă,  ordinea candidaţilor pe listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

Dacă la Camera Deputaţilor, actualul deputat Ioan Dârzu este cap de listă, aşa cum era de aşteptat, la Senat a fost votat primarul comunei Ciuruleasa, Radu Marcel Tuhuţ. 

În urma votului  al social-democraţilor din Alba, locul doi pe lista la Camera Deputaţilor va fi ocupat de Cornel Suciu, director adjunct la AJFP Alba, iar poziţia a treia de Marcela Dărămuş, inspector şcolar general al IŞJ Alba. Lista continuă cu Horaţiu Clepan, iar următoarele locuri ar urma să fie stabilite săptămâna viitoare.

În lupta pentru Senatul României, după primarul din Ciuruleasa, din partea social-democraţilor va intra Daniel Breaz, rectorul Universităţii din Alba Iulia şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, care se află pe cea de-a doua poziţie.

Pe nicio listă nu apare însă printre primele locuri numele lui Călin Potor (pe vremuri un apropiat a lui Mircea Hava, propulsat în Parlament pe listele PDL-ului, plecat ulterior la PNL şi aterizat în final în curtea PSD), care se pare că a fost scos din cărţi. Listele urmează să fie avizate de conducerea centrală a partidului.

Potrivit calculelor, la alegerile parlamentare din acest an PSD Alba va scoate un loc de deputat sigur, iar la redistribuire ar putea prinde cu noroc un loc la Senat şi încă unul la Camera Deputaţilor. Prezenţa printre candidaţi a primarului din Ciuruleasa ar urma să contrabalanseze în zona Apusenilor candidatura primarului din Horea, Corneliu Olar, pe lista PNL la Camera Deputaţilor.

Citiţi şi:

Legenda „Julietei de Transilvania“, mireasa obligată să se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubea

Tăbliţa secretă de la Tărtăria. Ce conţine obiectul arheologic descoperit în 2014 şi de ce semnele erau ascunse privitorilor

Teoria conspiraţiei: care este adevărata semnificaţie a culorilor de pe ambalajul de pastă de dinţi

Povestea medaliei de aur cu chipul lui Constantin Brâncoveanu bătută la Alba Iulia, folosită drept cap de acuzare la decapitarea domnitorului

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein