Şi-a turnat benzină pe cap apoi şi-a dat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Un bărbat de 32 de ani din oraşul Baia de Arieş s-a autoincendiat, ieri, acasă după ce a consumat alcool şi pe fondul unei stări depresive. Tânărul şi-a turnat benzină pe cap şi apoi şi-a dat foc.

Bărbatul a fost găsit de medicii de pe ambulanţă cu arsuri la nivelul capului, feţei şi umerilor. A fost transportat la Centrul de Sănătate Baia de Arieş, unde i s-a stabilit diagnosticul de ,,arsuri multiple, gradul II/III, pe aproximativ 20% suprafaţa corpului, la nivelul capului, feţei, umerilor şi spatelui”.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba, la Unitatea de Primiri Urgenţe, şi, ulterior, la o unitate medicală din Târgu Mureş.

„Din primele verificări şi din discuţiile purtate cu bărbatul, a rezultat faptul că acesta, pe fondul consumului de alcool şi a unei stări depresive, a luat decizia autoincendierii cu benzină“, a declarat Iulia Haţegan, putătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători