Secuii din Transilvania aprind 100 de focuri de veghe pentru a cere autonomie: „Noi nu amenințăm, noi perseverăm”

0
Publicat:

Secuii din Transilvania aprind duminică, 29 octombrie, 100 de focuri pentru a cere autonomia Ținutului Secuiesc. Demersul este organizat anual, din 2015, de către Consiliul Național Secuiesc.

Secuii vor aprinde focurile duminică, la ora 18.00 FOTO Facebook/ Tibor Pozbai

În ultima duminică din octombrie, în peste 100 de localități din România și Ungaria se vor aprinde focuri de veghe, scrie presa maghiară. Alături de focurile care vor fi aprinse şi pe culmile unor munţi și dealuri din apropierea localităţilor participante va fi citit şi manifestul CNS prin care se cere autonomia Ținutului Secuiesc, potrivit agenției de presă hirado.hu.

Focuri de veghe au fost aprinse pentru prima oară în 2015, cu scopul de a marca şi de a face vizibile graniţele Ţinutului Secuiesc, care sunt, în mare parte, şi graniţe lingvistice şi culturale.

„Mergem pe calea legală, folosind mijloace paşnice”

Proclamaţia focurilor de veghe susține că autonomia teritorială ar putea fi o garanţie a securităţii, păcii şi prosperităţii. De asemenea, se afirmă că populaţia din zonele locuite de secui solicită în continuare autonomia teritorială.

„Noi nu ameninţăm, noi perseverăm. Mergem pe calea legală, folosind mijloace paşnice. Însă lumea şi securitatea sunt ameninţate de acele forţe, puteri şi foruri care ignoră o aspiraţie paşnică”, a spus Balázs Izsák, preşedintele CNS.

Acesta afirmă că este necesar să se aprindă în fiecare an focurile de veghe ale păcii şi să se semnaleze că demersul CNS urmează calea legală, iar cu rugăciunea rostită în comun construieşte pe o bază a credinţei creştine, susţinând pacea în întreaga lume.

Potrivit presedintelui CNS, instituțiile europene ar trebui să facă clar cunoscut faptul că au o abordare diferită a eforturilor pașnice decât a manifestărilor violente care provoacă războaie.

Autonomia teritorială este respinsă de România și, potrivit Constituției, este imposibil de acordat. Ținutul Secuiesc este o regiune istorică a României, situată în sud-estul și centrul Transilvaniei, într-o zonă locuită majoritar de secui, pe teritorii care aparțin administrativ în principal de județele Covasna, Harghita, o parte din Mureș, dar și din Alba, Bacău, Cluj și Neamț.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”