Ruinele Castelului Martinuzzi ascund legende cu comori şi bărbaţi ucişi de împărăteasa Maria Tereza
0Zeci de monumente istorice din Alba sunt lăsate în paragină datorită lipsei resurselor financiare pentru reparaţii. Castelul Martinuzzi din Vinţu de Jos este un exemplu elocvent în acest sens. A fost construit în 1550 de Gheorghe Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei şi a rămas în istorie ca locul unde au avut loc întâmplări mai puţin obişnuite.
Instoricii îl consideră cel mai valoros castel renascentist din ţară. Gheorghe Martinuzzi a transformat o veche mănăstire într-un castel înconjurat de valuri de pământ şi şanţuri cu apă. Ruinele monumentului pot fi vizitate la Vinţu de Jos, în partea dreaptă pe direcţia de mers Alba Iulia – Orăştie, la câteva zeci de metri de malul Mureşului.
Primăria a încercat să obţină bani de la Guvern pentru restaurarea monumentului. S-a discutat în urmă cu câţiva ani cu persoane care au promis bani de la Guvern pentru reabilitare. Nu s-a întâmplat, însă, nimic concret şi datorită faptului că ruinele au intrat în proprietatea Bisericii Catolice. Din construcţia iniţială au mai rămas câteva ziduri, un turn dărâmat şi o poartă în arcadă, încă suficient de spectaculoasă pentru a stimula imaginaţia.
Legendele castelului
În jurul castelului de la Vinţu de Jos şi a cardinalului Martinuzzi există numeroase legende. Una
dintre acestea se referă la o comoară (40.000 de galbeni) descoperită de pescari în apele Streiului, confiscată de guvernator. Potrivit legendei, în anul 1543 un grup de pescari români a pătruns cu luntrile de pe Mureş în apele Streiului şi şi-a legat ambarcaţiunile de un trunchi prăvălit în apă. Atunci unul dintre pescari le-a atras atenţia celorlalţi asupra unor obiecte sclipitoare ce se zăreau pe fundul râului. Scufundându-se, acesta a scos de acolo mai mulţi gălbeni. Uimiţi de apariţia monedelor, pescarii au început să cerceteze cu atenţie împrejurimile, descoperind o bolta zidită în adâncuri şi năruită din cauza rădăcinilor copacilor crescuţi în mâlul apei. Pătrunzând în interiorul hrubei din adâncuri, ei au scos la suprafaţă 40.000 de galbeni ce purtau efigia regelui Macedoniei, Lysimach.
Zvonul despre descoperirea comorii a ajuns până la cardinalul Martinuzzi, care a ordonat
prinderea pescarilor şi confiscarea tezaurului. Se menţionează apoi că organele de anchetă ale vremii au făcut cercetări la faţa locului, descoperind în bolta subterană alte câteva mii de gălbeni. După aceea Martinuzzi şi-a cumpărat o serie de domenii, construind şi frumosul castel de la Vinţu de Jos. Vestea despre fabuloasele averi pe care le deţinea Martinuzzi a fost una dintre cauzele ce i-au adus acestuia moartea. Se povesteşte că în lună decembrie a anului 1551 la reşedinţa guvernatorului a venit în vizită generalul spaniol Castaldo, omul de încredere al împăratului Ferdinand de Habsburg, şi că, într-o noapte, un grup de soldaţi ce-l însoţeau pe general l-au asasinat. După moartea acestuia castelul a fost jefuit, gasindu-se numai 2.000 de monede de aur din tezaurul descoperit în apele Streiului.
O altă legendă o are în prim-plan pe împarateasa Maria Tereza şi este localizată la jumătăţea secolului XVIII-lea. Poveştile care circulă în zona îi atribuie împaratesei mai multe crime, victime câzând bărbaţii cu care Maria Tereza făcea amor. “Maria Tereza intra cu bărbaţii pe poartă castelului, că atunci era canal de apă în jur, şi, după ce petrecea cu ei, dacă îi plăcea, îi ducea într-o camera de la etaj şi îi poftea să între acolo. După ce bărbatul îi trecea pragul, împarateasa trăgea de o manetă şi se desfăceau podelele şi omul cădea în nişte săbii ce erau aşezate cu vârful în sus”, spune legenda. Din camera cu săbii ar fi existat un tunel care comunica direct cu râul Mures, şi că toate cadavrele ajungeau în apă.
Ruinele de la Cisteiu de Mureş
Într-o stare asemănătoare, cu doar câteva ziduri în picioare, se află şi castelul Mikes din Cisteiu de Mureş. A fost construit în perioada secolelor XVIII-XIX, în stil clasicist. A aparţinut familiei Mikes, una dintre cele mai importante familii secuieşti din Transilvania, menţionată încă din 1506 ca ocupând unul dintre cele şapte scaune ale Ţării Secuilor. Este astăzi în ruine, din el păstrându-se pivniţele, câţiva pereţi şi coloanele din cărămidă de la intrare. Se ajunge la Cisteiu de Mureş, făcând dreapta la intrarea în oraşul Ocna Mureş de unde se parcurge un drum comunal de aproximativ doi kilometri.