Român arestat pentru ţepe de 700.000 de euro date prin intermediul unui fals site de turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii grupării au realizat un site fals de închirieri asemănător cu cel real. Foto: captură airbnb.com

Un român a înfiinţat un site turistic de cazare fals şi a dat sute de ţepe în valoare totală de aproape 700.000 de euro. El a fost arestat pentru a fi trimis în Olanda.

Bărbatul are 33 de ani, domiciliază în Bucureşti şi locuieşte fără forme legale în municipiul Sibiu. Victor Cristian C. este acuzat de participarea la o organizaţie infracţională, înşelăciune, spălarea banilor, utilizarea unui paşaport fals, prejudiciul total suferit de victime ridicându-se la aproape 700.000 de euro.

În mandatul european de arestare emis de autorităţile olandeze s-a reţinut că dosarul se referă la fapte de înşelăciune prin care se ofereau case spre închiriere, săvârşite începând cu anul 2015.

Din plângerile penale depuse la autorităţile competente rezultă că unul sau mai mulţi infractori, în colaborare, au câştigat încrederea victimelor folosindu-se de numele şi logo-ul paltformei Airbnb, folosind un website fals, greu de distins de cel real.

Pe acest site web, infractorii intermediau închirierea de locuinţe, solicitând plata unui avans constând în chiria pe câteva luni şi o garanţie. Victimelor li s-a cerut să transfere suma direct într-un cont bancar străin. 

În toate cazurile, chiriaşul sau proprietarul real al locuinţei nu dorea în realitate să închirieze locuinţa. Persoanele înşelate au aflat că sunt victima unei escrocherii abia când au mers la adresele locuinţelor pe care le-au închiriat de pe site-ul fals.

Autorităţile olandeze deţin probe că în această schemă este implicat şi cetăţeanul român, aceasta intrând în contact cu părţile păgubite prin intermediul unui număr de telefon din Olanda, folosit la comiterea mai multor fapte, şi al unui document de identitate suedez presupus fals, folosit şi în alte zeci de cazuri. În total, ar fi vorba despre mai mult de 300 de cazuri de înşelăciune, suma totală obţinută ridicându-se la 696.000 de euro.

Românul deschidea conturi în străinătate, posta anunţuri pe site-ul fals şi, în final, spăla banii obţinuţi în urma infracţiunii de înşelăciune.

”Ancheta penală a arătat faptul că persoana a contactat părţile vătămate cu ajutorul unui număr de telefon olandez. Acest număr şi/sau echipamentul telefonic sunt disponibile în câteva declaraţii. Înşelătoriile au făcut uz de un document de identitate suspectat a fi fals, de origine suedeză, care a fost folosit în câteva zeci de cazuri. Prezumţia este că persoana a fost implicată în aceste fraude”, se precizează în mandatul european de arestare.

Victor Cristian C. a fost arestat la Curtea de Apel Alba Iulia în 30 iunie 2021. Bărbatul a încercat să obţină refuzul predării susţinând că a fost cercetat pentru aceleaşi fapte şi de către DIICOT.

”Persoana solicitată nu a fost citată niciodată în Olanda, că nu s-a încercat efectuarea unei comisii rogatorii, având în vedere că există acel grup de lucru română-olandez, întrucât există în mandatul de percheziţie 4 persoane de cetăţenie olandeză care au fost prezente la efectuarea acesteia. Consideră că mandatul european de arestare a fost emis fără audierea persoanei solicitate, fără a se efectua demersuri din care să rezulte într-un fel sau altul că s-a încercat să se ajungă la persoana solicitată”, a susţinut în instanţă acesta.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

„Supravieţuitorul” care trăieşte de cinci ani în paradisul din Munţii Cugirului FOTO

 

Moarte înfiorătoare pentru un student de la Academia Militară din Capitală, după ce a alunecat pe un fierăstrău circular

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”