Protest împotriva mistreţilor: zeci de locuitori din Zlatna reclamă distrugeri de terenuri şi cer intervenţia autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietari de terenuri din zona oraşului Zlatna vor protesta vineri, 17 aprilie, în faţa primăriei pentru a cere intervenţia autorităţilor împotriva turmelor de mistreţi care le distrug culturile. În ultima vreme au fost afcetate zone întinse de terenuri arabile, păşuni şi fâneţe, chiar şi grădini aflate în intravilanul localităţii.

Proprietarii de terenuri de pe raza localităţii Feneş au reclamat de mai multă vreme „invazia” animalelor sălbatice, care a luat amploare în ultima perioadă. Pentru a atrage atenţia autorităţilor şi a le determina să ia măsuri, oamenii au programat un miting de protest ce va avea loc vineri, 17 aprilie, între orele 13.00 – 15.00, în faţa primăriei din Zlatna.

Potrivit localnicilor, terenurile sunt sursa de hrană pentru animalele pe care le deţin şi, prin pagubele produse, aceştia riscă să rămână fără subvenţiile pe suprafaţă, la un eventual control al APIA în teren. O mare parte din terenuri sunt încadrate ca suprafeţe productive şi, ca urmare, impozitul se plăteşte ca atare.

Din cauza „săpăturilor” provocate de porcii mistreţi, terenurile productive sunt atât de afectate în momentul de faţă, potrivit estimărilor făcute de către oameni, încât va dura ani de zile până vor fi din nou folosite pentru a face producţie.roprietarii de terenuri au încercat rezolvarea problemei prin îngrădirea acestora, dar măsura nu a dat randament, gardurile fiind rupte de porcii mistreţi.

87 de pe Prsoane, proprietari ai terenurilor afectate, au semnat o petiţie şi au cerut Primăriei Zlatna formarea unei comisii de evaluare a pagubelor. În luna martie, primăria Zlatna a format o comisie de evaluare a pagubelor, care s-a deplasat în teren pentru o evaluare la faţa locului. Membrii comisiei au văzut terenurile afectate aflate în proprietatea a 37 de persoane.

Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran a declarat că situaţia este critică. ”Este scăpat din mână echilibrul ecosistemului. Mistreţii au distrus fâneţe, păşuni şi au ajuns să coboare în grădinile oamenilor. Trebuie găsită o soluţie, numărul mistreţilor a crescut şi aceştia trebuie răriţi”, a afirmat primarul. Acesta a precizat că proprietarii terenurilor afectate sunt crescători de animale, trăiesc din zootehnie, aceasta fiind una dintre cele mai vechi îndeledniciri, chiar mai veche decât exploatarea aurului din zonă. După estimările făcute, au rămas ”neatinse” doar aproximativ 30% din totalul suprafeţelor de fâneţe şi păşuni.

Percheziţii la traficanţi de ţigări din şase judeţe. 20 de suspecţi audiaţi la DIICOT Alba Iulia

Afaceristul Franţi Itul din Alba, achitat într-un nou dosar de înşelăciune. Infracţiunea a fost dezincriminată

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort