Profesor condamnat pentru agresarea unor copii chiar în prezența învățătoarei, la o școală din Alba Iulia

0
Publicat:

Un profesor de sport de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a agresat patru elevi de clasa a IV-a, chiar în prezența învățătoarei. A fost condamnat penal pentru infracțiunea de purtare abuzivă.

Profesorul a agresat patru elevi FOTO Adevărul

Faptele au avut loc în 12 octombrie 2018, iar după 4 ani, în 2 noiembrie 2022, Viorel O. a fost condamnat la 5 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru infracțiunea de purtare abuzivă. De asemenea, acesta trebuie să plătească daune de 500 de lei fiecărui elev agresat. 

Judecătoria Alba Iulia a făcut publică pe site-ul rejust.ro motivarea deciziei și descrierea faptelor. Potrivit hotărârii, la începutul anului şcolar 2018 - 2019, la şedinţele cu părinţii elevilor, aceștia au informat conducerea școlii cu privire la faptul că au existat probleme în trecut cu profesorul de sport, manifestându-şi îngrijorarea faţă de modalitatea în care acesta şi-ar putea exercita activitatea la clasa a IV-a.

La cererea acestora şi cu acordul directorului şcolii s-a luat hotărârea ca la orele de sport susţinute de profesorul de educație fizică să asiste cadrul didactic de la clasa respectivă, respectiv învățătorul.

Elev bruscat și trântit pe jos

Probele administrate în cauză relevă că în data de 12.10.2018, între orele 14.00-15.00, la ora de educaţie fizică a asistat şi învăţătoarea (...), oră la care inculpatul a agresat fizic un număr de patru elevi din clasa a IV-a. Astfel, în momentul în care inculpatul îi alinia în formaţie pe elevi, elevul (...) a ieşit din formaţie pentru a discuta cu o colegă, context în care profesorul l-a tras puternic de mână pe elev şi l-a trântit pe jos, persoana vătămată alunecând pe parchet aproximativ un metru, inculpatul întrebându-l: «De ce ai ieşit din formaţie, măi prostule?»”, se precizează în hotărâre.

Aceste probe au fost coroborate cu declaraţiile învățătoarei, care a arătat că unul dintre elevii agresați nu era la locul lui, fapt pentru care profesorul l-a luat pe acesta şi l-a bruscat, elevul căzând pe jos.

„În momentul în care elevii erau aliniaţi în apropierea dulapului cu mingi şi alte echipamente sportive, inculpatul a împins-o cu mâna pe eleva (...) să se dea deoparte pentru a deschide dulapul şi a lovit-o peste braţ cu uşa de la dulap, eleva fiind pe punctul de a cădea peste o colegă. În decursul aceleiaşi ore, l-a lovit cu intenție cu o minge de baschet în cap pe elevul (...) pentru motivul că acesta stătea pe bancă, elevul lovindu-se cu spatele de calorifer. Persoana vătămată minoră a declarat că l-a durut spatele până a ajuns acasă”, se mai susține în documentul care descrie faptele profesorului.

Tot în ora respectivă, deşi profesorului i-a fost comunicat de către un elev că se simte rău, l-a ridicat de pe bancă, trăgându-l de bluză, și l-a obligat să joace de baschet. Copilul a început să plângă și a solicitat să fie trimis la cabinetul medical. „Când învăţătoarea a intervenit, profesorul a început să ţipe şi la aceasta şi să vorbească urât atât cu învăţătoarea, cât şi cu copiii, elevul fiind trimis la cabinetul medical doar după intervenţia învăţătoarei”, se mai susține în hotărârea instanței de judecată.

„Rolul unui cadru didactic este unul educativ”

Potrivit magistratului, rolul unui cadru didactic este unul educativ, iar în situaţiile în care elevii nu au un comportament corespunzător în timpul orelor, acesta trebuie să ia măsurile legale care se impun, nu să recurgă la agresiuni fizice asupra elevilor.

„Inculpatul a acţionat ignorând împrejurarea că la ora de educaţie fizică a asistat şi învăţătoarea, această măsură fiind luată tocmai pentru că au existat şi în trecut incidente pe parcursul desfăşurării orelor de educaţie fizică. (…) Chiar și pe fondul constatării unor abateri de la regulile care guvernau desfășurarea orei de educaţie fizică şi sport, o atitudine prin care se recurge la violență/agresiune fizică nu își găsește justificarea. Rolul unui cadru didactic este unul educativ, iar în situaţiile în care elevii nu au un comportament corespunzător în timpul orelor, acesta trebuie să ia măsurile legale care se impun, nu să recurgă la agresiuni fizice asupra elevilor”, a afirmat judecătorul care a pronunțat hotărârea.

Pentru că faptele nu au avut consecinţe grave în plan fizic, instanța a decis să aplice o pedeapsă minimă, de 5 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. Decizia poate fi contestată cu apel.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile