Primăriile din Alba s-au întrecut să dea angajaţilor sporuri ilegale la salarii. Prejudiciu total de peste 2 milioane de lei descoperit de Curtea de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Conturi Alba a descoperit un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei la instituţiile publice verificate în cursul anului 2018. O parte importantă a cheltuielilor considerate ilegale sunt reprezentate de sporurile acordate angajaţilor din instituţii.

Curtea de Conturi a României a făcut public raportul privind finanţele pulice locale aferent perioadei 2017-2018. La nivelul judeţului Alba au fost verificate anul trecut un număr de 83 entităţi, rezultând un procent de 32% faţă de numărul total al entităţilor aflate în sfera de competenţă a Camerei de Conturi Alba. Urmare a acţiunilor de audit şi control efectuate s-au constatat abateri şi nereguli care au determinat nerealizarea unor venituri cuvenite bugetelor publice, care au cauzat prejudicii bugetelor locale sau au influenţat calitatea gestiunii economico - financiare a entităţilor verificate.

Totalul abaterilor financiare constatate de inspectorii Camerei de Conturi se ridică la suma de 82,668 milioane de lei. Din acestea, prejudiciul constatat este în valoare de 2,186 milioane de lei, din care a fost recuperat operativ suma de 145.000 de lei. Au mai fost constatate venituri suplimentare în sumă de 3,337 milioane de lei, din care încasate operativ – 467.000 lei. De asemenea, totalul abaterilor fianaciar-contabile care nu au determinat prejudicii a fost de 77,145 milioane de lei. Cele mai importante prejudicii din punct de vedere financiar au fost constatate în urma activităţilor de control efectuate la primăriile din Aiud, Zlatna, Ighiu, Jidvei, Mihalţ, Unirea, Vinţu de Jos, respectiv la Consiliul Judeţean. Deciziile Camerei de Conturi nu sunt definitive, aceste putând fi contestate în instanţă de către reprezentanţii instituţiilor verificate.

Primăria municipiului Aiud:

Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale UATM Aiud cu suma totală de 241.000 lei, prin acordarea şi plata efectivă în perioada februarie 2017 – iunie 2017, a indemnizaţiei de dispozitiv în procent de 25%, fapt ce contravine cadrului legal în vigoare. Au fost acceptate la plată şi decontate situaţii de lucrări majorate nejustificat cu suma de 13.000 lei, prin includerea în situaţiile de plată a unor lucrări nereale, care nu au fost executate, stabilite urmare inspecţiei efectuate pe teren, la obiectivul de investiţii „Canalizare Ape Pluviale Cartier Gheorghe Doja, în Municipiul Aiud”. Abaterea a fost remediată operativ prin recuperarea prejudiciului.

Primăria oraşului Zlatna:

Au fost majorate nejustificat cheltuielile cu prestările de servicii ale UATO Zlatna, în anul 2017, cu suma de 86.000 lei, prin acceptarea la plată şi decontarea serviciilor de colectare deşeuri menajere de la persoanele fizice care nu au încheiat contract cu operatorul de salubrizare, fără ca entitatea să ia măsuri privind recuperarea contravalorii acestor cheltuieli de la persoanele beneficiare şi reîntregirea bugetului local cu sumele respective. Au fost majorate nejustificat cheltuielile de capital cu suma de 36.000 lei, prin acceptarea la plată, în cazul obiectivului de investiţii ”Ecologizare şi înlăturarea efectelor poluării în zona industrială dezafectată Zlatna”, a unor situaţii de lucrări, nereale şi supradimensionate, care conţin: articole de cheltuieli peste nivelul ofertei, reprezentând coeficient 85% contribuţie concedii medicale, fond de risc şi comision ITM, cote de cheltuieli indirecte şi profit, superioare celor prevăzute în devizul ofertă, precum şi lucrări care nu au fost executate, stabilite urmare inspecţiei efectuate în teren.

Primăria comunei Mihalţ:

Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale UATC Mihalţ, cu suma de 51.000 lei, prin acordarea fără bază legală, în perioada februarie-iunie 2017, demnitarilor publici, funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul entităţii, a sporului de dispozitiv. Decontarea nejustificată în perioada 31.03.2017– 31.10.2018 a unor servicii de colectare şi transport deşeuri menajere pentru locuitorii comunei, în sumă de 142.000 lei, mai mari decât taxa de salubrizare încasată de la aceştia, fără ca entitatea să ia măsuri privind recuperarea contravalorii acestor cheltuieli de la persoanele beneficiare şi reîntregirea bugetului local cu sumele respective. Au fost diminuate nejustificat veniturile bugetului local al Comunei Mihalţ în perioada 2015-2018, cu suma de 45.000 lei, prin necalcularea, neînregistrarea, neurmărirea şi neîncasarea penalităţilor de întârziere, datorate de unii chiriaşi pentru plata cu întârziere sau neplata chiriei aferentă contractelor de închiriere pajişti.

Primăria comunei Jidvei:

S-a constatat majorarea nejustificată a cheltuielilor de personal ale primăriei cu suma de 130.000 lei, prin acordarea fără bază legală personalului, în perioada februarie 2017- iunie 2017 a sporului de fidelitate şi a sporului de dispozitiv. De asemenea, tot aici, au fost majorate nejustificat cheltuielile cu bunuri şi servicii cu suma de 100.000 lei, prin acceptarea la plată şi decontarea unor produse, a căror preţuri au fost supraevaluate, trecute direct pe cheltuieli, fără a se întocmi procese verbale de recepţie.

Primăria comnei Ighiu:

S-a constatat acordarea fără bază legală, în perioada februarie 2017- iunie 2017, către personalul contractual şi funcţionarii publici din Primăria Comunei Ighiu, a sporului de dispozitiv, în sumă de 114.000 lei. De asemenea, au fost diminuate nejustificat veniturile din închirierea păşunilor aparţinând UATC Ighiu, cu suma de 22.000 lei, prin neînregistrarea, nestabilirea şi neurmărirea spre încasare a chiriei datorată conform contractelor pentru închirierea păşunii, încheiate de entitate cu 2 persoane juridice. În timpul auditului, pentru neachitarea chiriei datorate, au fost calculate, conform prevederilor contractuale, penalităţi de întârziere în sumă de 371.000 lei. Au fost majorate nejustificat cheltuielile cu bunurile şi serviciile, în perioada aprilie 2017–iunie 2018, cu suma de 87.000 lei, prin acceptarea la plată şi decontarea serviciilor de colectare deşeuri menajere pentru persoanele fizice beneficiare ale acestor servicii, care nu au încheiat contract cu operatorul de salubrizare, fără ca entitatea verificată să ia măsura recuperării contravalorii acestor cheltuieli, în vederea reîntregirii bugetului local cu aceste sume.

Primăria comunei Unirea:

Şi la Primăria Unirea, cele mai importante constatări se referă tot la cheltuieli cu salariile. Potrivit raportului, au fost majorate nelegal cheltuielile de personal ale instituţiei, în perioada iunie 2015–septembrie 2018, cu suma de 55.000 lei, prin menţinerea în continuare a 3 persoane: un funcţionar public, angajat în funcţia de secretar şi 2 persoane angajate cu contract de muncă, în funcţia de bibliotecar respectiv muncitor calificat, cu toate că acestea au îndeplinit condiţiile standard de pensionare pentru limita de vârstă, contrar prevederilor legale. O altă majorare considerată nelegală a cheltuielilor de personal ale primăriei ar fi avut loc în perioada februarie 2017- iunie 2017, cu suma de 63.000 lei, prin acordarea fără bază legală, personalului entităţii, a sporului de dispozitiv.

Primăria comunei Vinţu de Jos: 

Au fost majorate nejustificat cheltuielile cu bunurile şi serviciile, efectuate în anul 2017, cu suma de 74.000 lei, prin decontarea serviciilor de colectat şi transport deşeuri menajere pentru locuitorii comunei, beneficiari ai acestor servicii, la un nivel superior faţă de veniturile încasate de entitate din taxa de salubrizare stabilită prin Hotărâre a Consiliului Local. În perioada februarie 2016 – decembrie 2017, UATC Vinţu de Jos a angajat, a înregistrat cheltuieli şi a efectuat plăţi reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit în sumă de 59.000 lei, prin nestabilirea corectă, potrivit legii, a drepturilor salariale ale personalului angajat.

Primăria comunei Gârda de Sus:

Au fost majorate nelegal cheltuielile de personal ale UATC Gârda de Sus, în perioada februarie – iunie 2017, cu suma de 22.000 lei prin acordarea sporului de dispozitiv personalului din cadrul entităţii, în baza unor dispoziţii emise în lunile ianuarie şi februarie 2017 şi care ulterior, la solicitarea Instituţiei Prefectului Alba, au fost modificate în sensul neacordării acestui spor, fără ca entitatea să ia măsuri de recuperare a sumelor acordate nelegal şi de reîntregire a bugetului local. Au fost diminuate nejustificat veniturile UATC Gârda de Sus în perioada 2015-2016, cu suma de 124.000 lei, prin nestabilirea, neînregistrarea şi neîncasarea redevenţei datorată de concesionar pentru suprafaţa de 330 ha păşune concesionată. În timpul auditului au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 45.000 lei. Abaterea a fost remediată operativ prin încasarea sumelor respective.

Primăria comunei Stremţ:

Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale UATC Stremţ cu suma de 46.000 lei, prin acordarea şi plata efectivă în perioada martie 2017 – iunie 2017 a indemnizaţiei de dispozitiv în procent de 25%, contrar prevederilor legale în vigoare.

Consiliul Judeţean Alba:

Au fost majorate nejustificat cheltuielile cu reparaţiile curente efectuate de UATJ Alba în anul 2017, cu suma de 77.000 lei prin acceptarea la plată şi decontarea unor situaţii de plată supradimensionate, cu valoarea unor lucrări care nu au fost executate, fapt stabilit urmare inspecţiei efectuate pe teren, la obiectivul „Întreţinere curentă periodică şi reparaţii curente pe timp de vară, pe drumurile judeţene din Judeţul Alba”. Au fost acceptate la plată şi decontate situaţii de lucrări, majorate nejustificat cu suma de 7.000 lei, prin includerea în situaţiile de plată a unor lucrări care nu au fost executate, fapt stabilit urmare inspecţiei efectuate pe teren, la obiectivul „Valorificarea vestigiilor arheologice descoperite la Museikon”.

Citiţi şi:

 

Confesiunile unei prostituate. A început audierea inculpaţilor din dosarul proxeneţilor internaţionali „lover-boy“

 

Închisoare pentru un şofer din Bucureşti care a produs un accident mortal în Alba. De ce a ajuns după gratii, deşi a recunoscut fapta comisă

 

Curentat cu un baston electric şi atacat cu spray lacrimogen. Aventurile unui cioban care a păscut oile pe terenul altuia