Primăria Alba Iulia a redeschis cele trei creşe din oraş. Peste 70 de copii au fost duşi în prima zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşele din Alba Iulia au fost redeschise

Primăria municipiului Alba Iulia a redeschis, miercuri, 9 decembrie, creşele care funcţionează în subordinea administraţiei publice locale.

Creşele îşi vor desfăşura activitatea cu respectarea celor mai stricte măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2, au transmis reprezentanţii primăriei într-un comunicat de presă. 

Astfel, clădirile au fost dezinfectate, iar întreg personalul a fost instruit de medici specialişti, urmând să respecte reguli stricte privind purtarea măştii şi a echipamentului de protecţie, respectiv dezinfectarea continuă a mâinilor şi a spaţiilor.

De asemenea, numărul de copii în fiecare creşă va fi redus astfel încât să se asigure un spaţiu de minim de 4,5 metri pentru fiecare copil. Părinţii nu vor avea acces în creşă, iar copiii vor fi preluaţi de la intrare de angajaţi, după ce în prealabil personalul medical va realiza un triaj epidemiologic. În prima zi, după deschiderea, în cele trei creşe au fost aduşi 72 de copii.

„După o analiză serioasă, am decis, împreună cu colegii din primărie, să deschidem creşele din municipiu. Măsura ne-a fost cerută în ultima perioadă de foarte mulţi albaiulieni, dar şi de agenţii economici din Alba Iulia. Închiderea creşelor a pus o presiune foarte mare pe părinţii care nu avea cu cine să îşi lase copiii, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să intre în concediu sau chiar să renunţe la locul de muncă. Vă asigur că măsura de redeschidere a creşelor este tratată cu seriozitate maximă de către colegii mei din Direcţia Creşe a Primăriei Alba Iulia, urmând ca toţi angajaţii să respecte cele mai stricte măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2”, a spus Gabriel Pleşa, primarul municipiului Alba Iulia.

Municipiul Alba Iulia administrează, prin Direcţia Creşe, 3 creşe cu o capacitate de 55, 50 şi respectiv 60 de locuri (capacitate totală 165 de locuri). În această perioadă, din cauza pandemiei, creşele vor funcţiona la capacitate redusă, astfel încât să se asigure un spaţiu de minim de 4,5 metri pentru fiecare copil.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Localitatea din Alba unde AUR a obţinut peste 50% din voturile alegătorilor

 

Bărbat amendat de Poliţie pentru o poză postată pe Facebook, în care nu purta mască. Ce a decis instanţa

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco