Povestea avionului prăbuşit în 1944 în Munţii Cugirului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de bombardament cu 12 militari americani s-a prăbuşit pe 16 aprilie 1944 în Munţii Cugirului, în sudul judeţului Alba.

Primii sosiţi la locul catastrofei au fost locuitorii satelor de munte şi ciobanii de la stânele din apropiere. Au văzut cu propriii ochi dezastrul. Avionul era distrus aproape în întregime de explozie, trupurile soldaţilor erau arse, dezmembrate şi aruncate la zeci de metri distanţă de avion, iar obiecte personale aparţinând acestora, precum şi echipamente de război erau împrăştiate prin pădure. 

Activitatea de recuperarea a corpurilor a fost coordonată de şeful jandarmeriei locale, directorul spitalului comunal şi de directorul şcolii generale. Cei trei, recunoscuţi ca şi autorităţi ale locului, au întocmit un plan de acţiune, urmând să treacă la măsuri cât mai urgente, necesare într-o asemenea situaţie. Astfel că, a doua zi, o echipă formată din jandarmi, însoţită de un grup de militari din Cugir, s-a deplasat în zonă pentru a strânge rămăşiţele victimelor. 

Cauzele producerii catastrofei nu sunt elucidate nici în prezent. Scriitorul Alexandru Craiovan susţine în cartea sa „Oameni, animale şi locuri pe Valea Sebeşului” că avionul, un B 24 Liberator, ar fi fost lovit în partea din spate de antiaeriana română în timpul unui raid de bombardament deasupra Sibiului sau Braşovului, fapt care a dus la avarierea aparatului şi la prăbuşirea acestuia în Munţii Cugirului, până unde a mai reuşit să zboare. Rămâne o enigmă şi de ce nu s-au catapultat soldaţii din avion, având în vedere că fiecare avea asupra sa o paraşută pentru astfel de situaţii. Avionul a rămas pe munte, fiindcă autorităţile locale n-au fost interesate să preia epava şi s-o transporte în altă parte. 

Troiţa de pe munte

Troiţa a fost amplasată pe munte în acest an, pe 29 iulie. Ieri, câţiva oameni din Cugir s-au reîntors pe munte pentru a finisa lucrările la amplasamentul acesteia. Crucea de pe păşunea din Răchita este confecţionată din lemn de gorun şi are o înălţime de 2,30 metri. Pe troiţă au fost scrise următoarele cuvinte: ”Crucea jertfei ostăşeşti în memoria celor 12 aviatori americani ai avionului prăbuşit la 16 aprilie 1944 pe vârful Răchita Mare (1264 m), Munţii Donea, oraşul Cugir, judeţul Alba, România”. Pe troiţă a fost aşezată şi o cruce de dimensiuni mai mici fabricată din oţel provenit de la epava avionului prăbuşit pe munte. 

După ridicarea crucii a avut loc o slujbă de sfinţire a acesteia, oficiată de preotul paroh. La realizarea documentaţiei şi a finalizării acestui obiectiv şi-au adus contribuţia peste 500 de localnici, fie persoane fizice, fie reprezentând societăţi comerciale din oraş. Înainte de ridicarea monumentului funerar, Asociaţia Pro-Cugir a luat legătura cu reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, de unde s-a transmis că în viitorul apropiat va fi organizată o vizită la locul unde au murit cei 12 soldaţi americani.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!