Pod distrus de o viitură la Arieşeni, în Munţii Apuseni. 50 de familii au rămas izolate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul a fost avariat de viitură, fiind demontat apoi de oamenii primăriei. Foto: IPJ Alba

Un pod ce asigura legătura rutieră pentru circa 50 de familii din satul Galbena, comuna Arieşeni, a fost distrus de ape în urma unei viituri provocată de ploi şi topirea zăpezii.

În urma precipitatiilor abundente şi topirii zapezii, circulatia pe DC 201, drumul care face legătura intre DN 75 şi satul Galbena, este închisă, deoarece podul care este situat la aproximativ 300 de metri de DN 75 a fost afectat, a anunţat marţi IPJ Alba.

La Arieşeni, în cursul zilei de marţi, apele Arieşului au acoperit mai multe porţiuni de drum şi au inundat câteva gospodării din zonă.

”Am demontat un pod care s-a prăbuşit, pentru că au ieşit afluenţii de dreapta ai văii Arieşului. La Valea Galbenei a căzut podul care face legătura cu satul Galbena, astfel, în jur de 50 familii vor rămâne izolate”, a declarat primarul Gheorghe Pantea. 

”Din ordinul Inspectorului Şef al ISU Alba au fost trimise în com. Scarişoara şi com. Arieseni echipaje gata sa intervină în caz de nevoie.  De asemenea la nivelul ISU Alba a fost alertată Grupa Operativă şi a fost prealertat personalul operativ pentru a fi gata să intervină la nevoie. 

La faţa locului, pentru monitorizarea situaţie şi dispunerea eventualelor măsuri se deplasează şi subprefectul judeţului Alba, dl. Vincze Andras cu reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului.  În continuare situaţia este gestionată la nivelul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis ISU Alba.

În satul Galbena locuiesc circa 150 de oameni. Hidrologii au emis marţi atenţionări Cod Portocaliu de inundaţii valabile în judeţele Alba, Bihor şi Cluj.

În judeţul Alba erau prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior amonte S.H. Scărişoara, Arieşul Mic.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Un profesor de religie s-a culcat cu o elevă de 17 ani şi a lăsat-o însărcinată. Pedeapsa primită în justiţie

 

Percheziţie acasă la bărbatul care a dat mită 12.000 de euro unor poliţişti pe A1. Ce au găsit poliţiştii

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie