Peste 100 de deţinuţi de la Penitenciarul Aiud vor să fie eliberaţi condiţionat. Lista cuprinde violatori, tâlhari şi chiar criminali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea principală în Penitenciarul Aiud

Peste 100 de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Aiud au solicitat sau au fost propuşi pentru eliberare condiţionată în perioada următoare ca urmare a prevederilor Legii privind recursul compensatoriu. Printre aceştia se află şi violatori, tâlhari şi chiar criminali.

Comisia specială din cadrul Penitenciarului a înregistrat la Judecătoria Aiud în decursul unei săptămâni circa 115 dosare cu obiect eliberarea condiţionată a unui număr similar de deţinuţi. Primele 31 de procese au loc la Judecătoria Aiud, miercuri, 1 noiembrie 2017.

Printre deţinuţii care au solicitat sau au fost propuşi pentru a fi eliberaţi se numără atât condamnaţi cu pedepse minore cât şi infractori periculoşi ajunşi după gratii pentru tâlhării, violuri şi chiar crime. Vedeta ”lotului” de deţinuţi propuşi pentru eliberare condiţionată este milionarul Ilie Carabulea din Sibiu, condamnat la 6 ani de închisoare. De asemenea, a fost propus pentru eliberare condiţionată interlopul Claudiu Sibişean condamnat în 2014 la 7 ani de închisoare pentru constituirea unei grupări de criminalitate organizată.

Dosarele se referă la condamnaţi care au executat două-treimi din pedeapsă iar prin aplicarea prevederilor noii legi ar putea fi eliberaţi. Decizia rămâne la latitudinea instanţei. În primă fază un număr de 30 de deţinuţi au fost eliberaţi în urmă cu aproape 2 săptămâni direct de la Penitenciarul Aiud ca urmare a beneficiilor legii recursului compensatoriu. Prin aplicarea prevederilor legii, aceştia ajunseseră automat să-şi fi executat pedeapsa. După plecarea lor, în penitenciarul de maximă siguranţă Aiud mai erau 687 de deţinuţi. 

Penitenciarul Aiud, care are o capacitate de 759 de locuri, este unul de maximă siguranţă, iar deţinuţii cu regimuri mai uşoare sunt transferaţi. În 25 octombrie a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare. Legea prevede că, la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii, deţinuţii beneficiază de 6 considerate executate.

Citiţi şi:

VIDEO Cum se aeriseşte corect caloriferul. Sfaturi pentru un randament maxim al instalaţiei de căldură

Drama unei familii din Alba care avea cânepă în grădina de zarzavat: percheziţie, anchetă, proces şi, în final, achitare

Dreptate în justiţie după 9 ani în dosarul unui accident de muncă mortal. Victima avea doar 22 de ani

Primăria Alba Iulia pune la bătaie 1,7 milioane de lei pe 4 ani pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Omul care a supravieţuit plutonului de execuţie. A fost poreclit „Împuşcatul“

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum