Ovidiu Socaciu a realizat machete de elicoptere, avioane şi vehicule militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Socaciu e pasionat de modelism de la vârsta de 12 ani, de când tatăl său i-a dăruit macheta unui avion. Şi-a cultivat pasiunea cu perseverenţa iubitorului de frumos şi a realizat până în prezent peste 100 de machete, în marea lor majoritate de elicoptere, domeniu pe care s-a axat în principal.

Data şi locul naşterii: 24 noiembrie 1967, Simeria, judeţul Hunedoara
Educaţie: Facultatea de Inginerie Hunedoara
Starea civilă: divorţat, un băiat de 17 ani

În anul 1997 a organizat la Deva prima expoziţie de machete statice (de vitrină), cu sprijinul şi la insistenţele a doi instructori de zbor, actualmente plecaţi în SUA.

Premiat de Federaţia Aeronautică Română

„Cu prilejul expoziţiei de la Deva am avut primul contact cu reprezentanţii Federaţiei Aeronautice Române, care m-au invitat la Campionatul naţional de machete statice“, precizează Ovidiu Socaciu. La acea ediţie a obţinut un premiu I şi unul II, cu replici de elicoptere la scara 1/72. Au urmat alte succese notabile:  două locuri întâi, la Concursul Naţional de Machete Statice Aero (organizat în 1998 de Aeroclubul României) şi la Cupa „Alex Papană“ (1999), precum şi o medalie de argint în cadrul aceleiaşi competiţii organizată de Aeroclubul Român şi Muzeul Militar Naţional.

„După un deceniu în care Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii nu a acordat nici o distincţie, am avut onoare să mă aflu printre cei care au primit de la această asociaţie o diplomă de merit pentru contribuţia deosebită în realizarea machetelor de avioane“, spune interlocutorul nostru.

Mai mult, la prima ediţie a Salonului Naţional de Modelism Militar, desfăşurată anul trecut, a primit din partea Şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, general maior dr. Ion-Aurel Stanciu, o diplomă de onoare.

A lucrat la o machetă un an şi jumătate

Din anul 2006, cu sprijinul Muzeului Unirii din Alba Iulia, organizează anual, în municipiul reşedinţă de judeţ, Salonul Naţional de Machete, eveniment care de anul trecut, odată cu prezenţa a expozanţi din Turcia, Italia şi Ungaria, a devenit salon internaţional. Şi-a extins domeniul de activitate (a trecut şi pe vehicule militare moderne) şi are în prezent peste 170 de machete în lucru.

Se axează în general pe machete la scara de 1/72, cu dimensiuni cuprinse între 10-70 centimetri. Fiecare machetă readuce în prezent istoricul unui pilot sau al unui constructor, este o replică a unor aparate de zbor folosite în luptă. „O machetă este cu atât mai valoroasă cu cât e o copie mai fidelă, o replică mai inedită a unui model  anume“, precizează Ovidiu Socaciu. Cel mai mult timp i-a luat macheta unui elicopter folosit de nemţi în al doilea război mondial. A lucrat la ea un an şi jumătate, din care trei luni doar s-a documentat.

„Este macheta unuia dintre primele modele de elicoptere devenite operaţionale pe câmpul de luptă. Elicopterul a fost realizat de germani şi foarte puţină lume ştie că a fost utilizat efectiv în cel de-al doilea răzoi mondial“, afirmă expertul în modelism. Recent, a participat în Ungaria, alături de alţi nouă români, la un concurs internaţional de modelism unde au fost prezenţi sute de competitori din Europa şi Africa.

În ce domenii se utilizează machetele?
O.S.: „Cu ajutorul acestor machete se realizează acele diorame, care reprezintă secvenţe din activitatea reală, se pot reconstitui scene de luptă, evenimente istorice etc. Se folosesc, de asemenea, în producţiile cinematografice, dar şi în industria aeronautică, pentru că orice produs real are la bază o machetă“.

Costă această pasiune?
O.S.: „Ca orice hobby, dar poţi face lucruri deosebite şi cu bani puţini. Sigur, machetele se vând şi se cumpără, cu preţuri între 15 lei şi 4000 de lei, dar nu ăsta e scopul. Fac modelism pentru sufletul meu, iar expoziţiile le-am organizat, nu cu intenţia de laudă, ci pentru promovarea valorilor istorice şi artistice“.

Ce-i place: „Îmi place, cu predilecţie, modelismul. Mă relaxez în timpul liber ascultând muzică. Apreciez întotdeauna onestitatea şi seriozitatea. Respect oamenii inteligenţi“.

Ce nu-i place: „Urăsc minciuna şi neseriozitatea. Mă deranjează persoanele care nu-şi mai încap în piele, dispreţuiesc lauda de sine şi făţărnicia. Detest prostia“.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie