Oraşul din Transilvania care premiază cu 500 de lei persoanele vindecate de COVID-19 care donează plasmă hiperimună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donatorii de plasmă hiperimună vor primi 500 de lei de la Primăria Alba Iulia. Un proiect de hotarare a fost aprobat luni, 31 august 2020, de către Consiliul Local.

Hotărârea prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 500 lei/beneficiar donator de plasmă hiperimună cu domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Municipiul Alba Iulia.

”Având în vedere că la nivelul întregii ţări se înregistrează o lipsă acută de donatori de plasmă hiperimună, iar tratamentul cu transfuzie de plasmă hiperimună s-a dovedit un succes, este oportună aprobarea unui sprijin/stimul financiar persoanelor vindecate de COVID-19 donatoare de plasmă.

Totodată, este necesară stabilirea procedurilor/documentelor necesare pentru acordarea sprijinului financiar şi comunicarea publică a acestei măsuri de stimulare a pacienţilor. Astfel, există premisele creşterii donaţilor şi asigurarea de noi mijloace de tratament în infecţiile cu noul coronavirus SARS-CoV-2, se arată în proiectul de hotărâre aprobat în şedinţa de îndată a Consiliului Local Alba Iulia de luni.

Beneficiarii acestui sprijin financiar pot fi persoanele vindecate de COVID-19, donatoare după data aprobării hotărârii de consiliu local. Demersul a fost iniţiat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, care a transmis către Primăria Municipiului Alba Iulia o solicitare pentru identificarea unei posibilităţi de stimulare a pacienţilor care au suferit de COVID-19, în vederea donării de plasmă hiperimună.

Spitalul are în folosinţă gratuită un echipament de plasmafereză pentru colectarea de plasmă convalescentă, aparat ce este folosit la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba. Spitalul poate administra tratament cu plasmă, în conformitate cu protocoalele stabilite de Ministerul Sănătăţii. În august, la Alba Iulia, a fost administrat primul tratament cu plasmă la o pacientă internată la ATI, care a scăpat cu viaţă în urma transfuziei administrate.

Vă mai recomandăm şi:

 

Un agent de vânzări a fraudat o firmă cu peste 18.000 de lei. Ce pedeapsă a primit când a fost dat pe mâna anchetatorilor

 

La Ciugud, comuna-model din Alba, niciun partid important nu are candidat la primărie. Negocierile de dinainte de campanie

 

A apărut o nouă „ţeapă” prin telefon: Metoda „Accidentul cu COVID-19”. Cum acţionează escrocii şi ce sume de bani cer

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor