Octogenarul student la masterat de Istorie, după 54 de ani de la absolvirea facultății de Mecanică

0
Publicat:

Un vârstnic de 88 de ani, din orașul Cugir, județul Alba, a decis să înceapă un program de masterat în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la Facultatea de Istorie.

Aurel Voicu este masterand la vârsta de 88 de ani FOTO captură video Youtube

Aurel Voicu a început, deja, semestrul al doilea în domeniul de masterat ”Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric”, alături de alți 16 colegi. Fost primar și apoi viceprimar în Cugir, de profesie inginer mecanic, vârstnicul s-a dedicat, la pensie, realizării unui muzeu al orașului.

Pentru a putea colabora legal, dar și pentru a aprofunda cunoștințele din domeniul istoriei, Aurel Voicu a decis să se înscrie la master. Astfel, studiază timp de patru semestre modul în care se poate valorifica patrimoniul istoric. Acesta a ajuns student fără examen, în baza diplomei de studii superioare pe care a obținut-o în urmă cu 54 de ani. A lucrat întreaga sa viață profesională în cadrul uzinei mecanice din Cugir.

„S-a făcut selecție pe baza regulamentului, cu nota pe care am avut-o pe diplomă, care este o notă dominantă, către maxim, și, astfel, am fost admis. La 3 octombrie 2022 a fost deschiderea oficială și ne-am apucat de treabă. Suntem 17 colegi din toată țara, inclusiv București, Brașov și din alte orașe mari”, a spus vârstincul din Cugir.

Aurel Voicu spune că studiul este o reală competiție, iar lecțiile sunt interactive și deosebit de interesante.

„Am realizat la Cugir un număr de 15 săli care cuprind peste 3.000 de exponate, unele de valoare națională. A fost demarat și procesul de acreditare ca muzeu, fiind transmisă documentația la Ministerul Culturii. Până la sfârșitul anului 2023 se va acorda acest statut. Eu, fiind de profesie inginer mecanic, aveam nevoie de o specializare în perpectiva continuării colaborării cu Centrul Cultural Cugir. Astfel am decis să merg să fac un masterat în domeniul valorificării patrimoniului istoric”, a completat masterandul de 88 de ani.

Cursuri exclusiv online

Vârstnicul a precizat că s-a adaptat destul de greu pentru că toate cursurile sunt exclusiv online, el nefiind foarte familiarizat cu calculatorul și internetul.

Profesorii fac tot posibilul să transmită la fiecare cunoștințele pe care le-a dobândit sau să dobândească în continuare pe baza programelor dumnealor. Totul este online și destul de greu. În momentul începerii cursurilor dispuneam de un calculator, dar l-am luat pentru știri, noutăți locale, județene, externe. Ca să reușești un dialog tip lecție e o diferență uriașă. Comunicarea dintre profesori, universitate și masteranzi este numai online, numai prin internet”, a completat studentul din Cugir.

Aurel Voicu a trecut și de prima sesiune de examene, rezultatele fiind „mulțumitoare pentru notele la cele șapte materii”.

Acesta este la pensie din 1995, fiind consilier local începând cu anul 1992. A fost ales primar timp de două mandate, în perioada 1996 – 2004. Ulterior, a fost viceprimar timp de un mandat. În 2012 a înființat cu alte persoane din oraș, Asociația „Pro Cugir”, care s-a ocupat de reconstituirea sau realizarea, printre altele, a unor monumente din oraș. Ultimul și cel mai important proiect este cel al realizării muzeului din Cugir. Obiectele provin din donații de la sute de firme și câteva mii de persoane. Întreaga muncă depusă este voluntară.

„Recompensa este că avem o carte de onoare a orașului”, spune Aurel Voicu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”