O hidrocentrală din Alba nu a atins niciodată capacitatea maximă. Ce plan au pus la cale şefii din Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrala Hidroelectrică (CHE) Săsciori, judeţul Alba, va fi modernizată pentru a putea funcţiona la parametrii pentru care a fost proiectată. De la punerea în funcţiune, în 1987 şi până în prezent centrala nu a realizat puterea instalată de 42 MW, maximul atins fiind de 39 MW.

Sucursala Hidrocentrale Sebeş a lansat recent o licitaţie publică privind realizarea unei expertize tehnice pentru stabilirea posibilităţilor ca CHE Săsciori să poată funcţiona la parametrii iniţiali de proiect şi pentru stabilirea soluţiei de modernizare a HA2 (n.r. – hidroagregatului nr. 2). Valoarea totală estimată este de 108.100 de lei.

CHE Săsciori este o centrală în derivaţie subterană, amplasată pe malul drept al râului Sebeş, la limita localităţilor Săsciori şi Laz, cu o putere instalată de 2 x 21,6 MW şi are un aport semnificativ de energie debitată în Sistemul Energetic Naţional încă din anul 1987, an în care a fost pusă în funcţiune.

Centrala are în componenţă două hidroagregate cu axe verticale, echipate cu turbină Francis tip FVM 22 – 94 în carcasă metalică, cuplată direct cu generatorul HVS 316/130-16, având o turaţie a rotorului de 375 rot/min. Hidroagregatul nr. 2 din CHE Săsciori a înregistrat, până la data de 1 mai 2019, un număr de 51.117 ore de funcţionare, cu echipamente realizate la nivelul anilor 80. De la punerea în funcţiune până în prezent, centrala Săsciori nu a realizat puterea instalată de 42 MW, maximul atins fiind de 39 MW pentru funcţionarea simultană cu cele două hidroagregate.

Prin Decizia nr. 1511/14 septembrie 2018, Directoratul Hidroelectrica a respins Nota de Fundamentare privind aprobarea obiectivului de investiţii „Modernizare hidroagregat nr. 2 din CHE Săsciori” şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi şi a solicitat „refacerea Notei de Fundamentare astfel încât prin modernizarea hidroagregatelor din CHE Săsciori, să se elimine reducerea permanentă de putere înregistrată în prezent faţă de puterea instalată”.

Astfel, potrivit temei de proiectare, este necesară efectuarea unei expertize tehnice şi a calculelor pentru determinarea randamentelor turbinei HA2 funcţionând singular şi în paralel cu HA1, determinarea pierderilor pe aducţiune în toate condiţiile de funcţionare, respectiv analiza curgerii prin tubul de aspiraţie prin măsurarea pulsaţiilor de presiune, în vederea determinării posibilităţii ca prin modernizarea HA2, CHE Săsciori să poată funcţiona la puterea instalată de 42 MW. CHE Săsciori este echipată cu două hidroagregate trifazate, verticale, sincrone, cu puterea nominală aparentă de 24.000 kVA şi tensiunea nominală de 10,5 kV.

Amenajarea complexă a râului Sebeş include patru hidrocentrale dispuse în cascadă, o staţie de pompare şi două microhidrocentrale. Primul şi cel mai mare dintre lacurile ce formează cascadă amenajată pe cursul râului Sebeş este lacul Oaşa. Acesta concentrează apele Sebeşului şi ale altor cursuri de apă din zonă prin intermediul unor captări secundare. La nivelul normal de retenţie (1255 mdM), lacul Oaşa are un volum de 136 mililioane mc şi o suprafaţă de 454 ha. Barajul, înalt de 91 m, este realizat din anrocamente.

Centrala subterană Gîlceag, pusă în funcţiune în anul 1980, valorifică potentialul energetic înmagazinat în lacul Oaşa. Dotată cu două hidrogeneratoare verticale antrenate de turbine Francis, centrala are o putere instalată de 150 MW.

   

Barajul Tău, o construcţie din beton în dublu arc având înălţimea de de 78 m, permite acumularea unui volum de 21 milioane mc de apă, care este apoi transformată în energie electrică prin intermediul generatoarelor din hidrocentrala Şugag (150 MW). Acumularea Obrejii de Căpâlna are rolul de a asigura debitul necesar, atât pentru producerea de energie electrică în centrala Săsciori (42 MW), cât şi pentru alimentarea cu apă a judeţului Alba.

Centrala Petreşti, situată în corpul barajului cu acelaşi nume, este echipată cu două agregate tip bulb şi un microhidroagregat, puterea instalată fiind de 4,25 MW. În 2003 s-a pus în funcţiune Staţia de pompare Gîlceag care, cu ajutorul a două pompe de 10 MW, transferă apa acumulată în lacul Cugir, în conducta forţată a hidrocentralei Gîlceag şi apoi în lacul Oaşa, cu scopul de a suplimenta energia produsă în Amenajarea Hidroenergetică Sebeş.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Klaus Iohannis la Alba Iulia: a decorat Drapelul de luptă al Colegiului Militar Naţional şi a făcut o baie de mulţime

 

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Şoferii prinşi „în ofsaid“ riscă o amendă de aproape 3.000 de lei

 

Cum acţionau patru hoţi în supermarket-uri din Alba Iulia. Metodele ingenioase prin care furau bunuri şi alimente fără să fie depistaţi

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort