Nunţile tradiţionale din România şi din Turcia, văzute prin ochii elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiceiurile care diferenţiază nunta din Turcia de cea din România au fost prezentate de un grup de elevi de  la Colegiul Economic din Alba Iulia, în cadrul evenimentului „Punte între tradiţii“.

Melisa Bulgok este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Economic din Alba Iulia. De când a ajuns aici, şi-a dorit să le arate colegilor moştenirea culturală cu care a venit din Turcia. Un proiect de educaţie non formală gândit de elevii de la Economic  i-a dat ocazia să pună în scenă  ritualul care se ţine la casa miresei în ziua dinaintea nunţii, numit „Noaptea de Hena“.

Ajunul nunţii la turci

„Am participat la mai multe nunţi tradiţionale din Turcia şi am vrut să le arăt colegilor mei de aici, din România, mai mult decât ceea ce se vede în serialele turceşti. Am ales să prezint cum se pregăteşte la noi ziua nunţii. Este ziua în care fetele petrec, iar băieţii aduc Hena, cu care se vor colora mâinile miresei în ziua nunţii“, spune Melisa Bulgok. Spectacolul a avut loc marţi, la Colegiul Economic.

Mireasa, aşezată pe un scaun, a fost înconjurată, preţ de vreo patru minute, de grupul de fete venit să o petreacă. În tot acest timp, din gura fetelor s-a auzit şi cântecul străvechi care aminteşte de povestea tristă a unei tinere, care a fost forţată să se căsătorească, departe de casa părintească,  cu un bărbat pe care nu-l iubea. 

Nu au lipsit dansurile tradiţionale turceşti. 

Ca să-şi impresioneze oaspeţii, Melisa Bulgok a  preparat şi un desert numit „Aşure“. Este un preparat complex, ce conţine cereale fierte (grâu), o varietate mare de fructe uscate (caise,smochine), nuci şi alune diverse, leguminoase, zahăr, lapte. Timpul de preparare nu este deloc de neglijat, de  4-5 ore.

Ziua nunţii tradiţionale în Ardeal

În scurt timp, în sala de spectacole a Colegiului Economic au răsunat chiuiturile, strigăturile şi cântecele specifice nunţii tradiţionale din Ardeal. A fost semnalul că alaiul de nuntă a ajuns la casa miresei.

„Noi am vrut să prezentăm în faţa oaspeţilor turci cum este nunta tradiţională în Ardeal. Aţi văzut dansul căluşarilor, aţi auzit strigăturile grupului de fete. Şi, nu putea lipsi partea de petrecere propriu-zisă.  Pentru masa de nuntă am pregătit ciorbe tradiţionale, sărmăluţe în foi de viţă, mămăligă cu tocăniţă“, povesteşte Paul Zegan, elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic. 

„Am vrut să le arătăm participanţilor că în Alba Iulia trăiesc şi turci, care trebuie să se simtă bine la noi în oraş. Astfel de evenimente ne ajută să ne dezvoltăm, pentru că avem ocazia să ne implicăm noi în organizarea lor. În plus, ne ajută să vedem dincolo de barierele culturale. Şi asta e cu adevărat important“, susţine Antonia Elena Pascu, o altă elevă implicată în organizarea evenimentului „Punte între tradiţii“.

La eveniment au participat elevi şi profesori de la Colegiul Economic, părinţi, dar şi studenţi din Turcia care învaţă la Universitatea din Alba Iulia. La sfârşitul spectacolului, participanţii au trecut „puntea dintre tradiţii“ şi la capitolul culinar: au gustat din preparatele româneşti şi turceşti.

Evenimentul, coordonat de profesorii Emil Cetean, Cristina Toth şi Irina Ungureanu şi maiştrii bucătari Lenuţa Onea şi Savu Maria, este parte a proiectului „Unitate în diversitate“.

Proiectul este derulat de elevii de la Colegiul Economic în reţeaua de cluburi IMPACT, prezentă în 130 de şcoli din România. Programul îşi propune să-i împuternicească pe  tineri să identifice probleme reale în comunităţile lor şi să găsească soluţii creative pentru rezolvarea lor. (Articol scris de NICU NEAG)

Două milioane de euro pentru lucrări de reabilitare la Muzeul şi Sala Unirii din Alba Iulia

Povestea maistrului de geniu de la Cugir, care a inventat primul pistol-mitralieră fabricat în România

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa