Moartea suspectă a primarului din Vințu de Jos, cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

0
Publicat:

Autoritățile judiciare încă cercetează, după mai bine de șase săptămâni, dosarul penal constituit după decesul primarului din Vințu de Jos, Petru Ioan Barbu.

Primarul Petru Barbu a fost ales în 2020 din partea PNL FOTO Adevărul

Primarul Petru Ioan Barbu, a fost descoperit spânzurat, într-o anexă a locuinței, în data de 16 aprilie 2024, scrie ziarulunirea.ro.

La momentul respectiv, polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură curentă în astfel de cazuri, pentru a se putea derula cercetările.

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

În cauză se efextuează cercetări «in rem» pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), prevăzută de dispozițiile 192 C. Pen., dosarul fiind în lucru la Postul de Poliție Vințu de Jos, sub supravegherea procurorului criminalist”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Neoficial, se va lua în considerare inclusiv deshumarea cadavrului, pentru a se efectua cercetări suplimentare și pentru a se preleve probe.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi