Mini spectacol de colinde şi poezie şi eveniment caritabil pentru copii din familii defavorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul caritabil este organizat de Asociatia „Sprijiniti Copiii“ Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Pianu. În rol de „colindători ai lui Moş Crăciun“ vor fi  voluntari, elevi, profesori, angajaţi de la firme din judeţul Alba.

Manifestarea cu tematică de Crăciun  are loc miercuri, 18 decembrie 2013, la „Centrul de zi pentru copii “Strungari, din comuna Pianu, judeţul Alba. Programul va fi deschis la orele 18.00, de către cei 32 de copii din Adăpostul „Casa din Munte“ Strungari , cu colindul „Deschide uşa creştine“.  După cuvântul de bun venit şi o prezentare a Centrului de zi, elevii vor susţine un mini spectacol de colinde şi poezie cu tematică de Crăciun. Tot ei vor intra în rolul crailor, cunoscuta scenetă cu caracter biblic ce aduce în atenţie întâlnirea dintre regele Irod şi cei trei magi ce au vestit  naşterea lui Iisus.

Efortul copiilor din Adăpostul „Casa din munte“ va fi răsplătit cu daruri, oferite de sponsorii evenimentului: voluntari, elevi, angajaţi de la firme din judeţ, instituţii publice şi persoane fizice. Daruri vor primi şi fraţii şcolarilor, dar şi alţi 30 de preşcolari din comuna Pianu, ce provin din familii defavorizate. Pe lângă colindă şi poezie, gazdele evenimentului vor pregăti pentru oaspeţi ceai cald şi gogoşi.

Complexul de la Pianu, alternativă la abandonul şcolar

În comuna Pianu funcţionează un „Complex de servicii sociale comunitare“. Este format din Adăpostul „Casa din Munte“(înfiinţat în 2003),care asigură, pentru 32 de copii, cazare, masă, îngrijire socio-medicală, socializare, recuperare şcolară, sprijin în efectuarea temelor. Şcolarii provin din cătunele aparţinătoare satelor Plaiuri şi Purcăreţi, comunităţi izolate, fără căi de acces şi mijloace de transport. Adăpostul reprezintă o şansă de şcolarizare, o alternativă la abandonul şcolar, demn de luat în calcul, întrucât aceşti copii ar fi fost nevoiţi să parcurgă zilnic, pe jos, între 5 şi 7 kilometri, până la cea mai apropiată şcoală. Tot în comună este funcţional şi un Centru de zi, în care sunt supravegheaţi şi ajutaţi la rezolvarea temelor copii din Pianu. Complexul a fost înfiinţat printr-un proiect al Asociaţiei „Sprijiniţi copiii“ Alba Iulia. Parteneri sunt: Primăria şi Consiliul Local Pianu, Asociaţia „Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale-CERESS“  Alba, Şcoala din Strungari.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online