Mamă analfabetă, condamnată că și-a omorât fetița de 11 luni cu un medicament interzis copiilor sub 14 ani

0
Publicat:

O fetiță de doar 11 luni, din Alba, a murit după ce mama ei i-a dat un medicament care nu a fost prescris de medic. Femeia nu știe să scrie și să citească și a spus că i-a dat medicamentul copilului ei la recomandarea unei alte persoane.

Femeia a fost condmanată penal FOTO Pixabay

Femeia în cauză avea 36 de ani când a avut loc incidentul. Este mama a nouă copii, unul dintre ei născut după moartea fetiței, în ianuarie 2019. A fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă și, după 4 ani, a fost condamnată. A fost găsită vinovată și a primit pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.

Potrivit procurorilor, în data de 22 ianuarie 2019, când s-a întors de la îngrijirea animalelor în locuință, femeia i-a comunicat soțului său că fiica lor minoră, în vârstă de 11 luni, are febră. „În jurul orei 20:00, observând că nu a scăzut febra minorei, inculpata, fără a cere opinia unui medic sau a unui alt cadru medical, din proprie inițiativă, a procedat la administrarea unui supozitor intra-rectal cu Tramadol 100 mg victimei. Despre proveniența acestui medicament, în calitate de suspectă, femeia a declarat că l-a primit de la o femeie, pe stradă, cu câteva zile înainte de a proceda la administrarea acestuia către victimă”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Medicul a constatat decesul

A doua zi dimineața, femeia (Maria V.) și soțul ei au constatat că fetița „nu se trezește”, era inconștientă, așa că au chemat salvarea prin serviciul 112. Echipajul de Ambulanță s-a deplasat la fața locului și a încercat resuscitarea victimei, dar eforturile personalului medical nu a avut succes, fiind declarat decesul.

„Examinarea cadavrului victimei minore nu a decelat urme vizibile de violență, iar cu acea ocazie s-a procedat la ridicarea a 3 supozitoare de Tramadol în folie de aluminiu dintre care o poziție desigilată. La dosar s-a dispus și efectuat o expertiză medico-legală de autopsiere a victimei minore, concluziile acesteia fiind fără echivoc – moartea a fost violentă și s-a datorat intoxicației acute cu Tramadol. S-a apreciat că este dincolo de orice îndoieli faptul că nu a fost niciun moment intenția inculpatei să producă prin fapta sa un rezultat tragic, cum ar fi moartea propriului copil. Potrivit propriilor declarații – necontestate – inculpata nu știe să scrie și să citească, așa încât și dacă ar fi avut la dispoziție prospectul medicamentului nu ar fi putut să își dea seama de contraindicația expresă din cuprinsul acestuia de a nu fi administrat copiilor sub 14 ani”, se mai precizează în rechizitoriu.

Hotărârea Judecătoriei Sebeș, din 20 septembrie 2023, poate fi contestată cu apel.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani