Legenda strigoilor: cine se poate transforma şi cum poate fi ucis moroiul sau vârcolacul
0Strigoii sunt, în mitologia românească, sufletele rele ale morţilor, despre care se crede că ar ieşi noaptea din mormânt şi s-ar transforma într-un animal sau într-o apariţie fantomatică, pentru a provoca rele celor vii.
Strigoii sunt nişte creaturi „mitologice” ale poporului dac adoptate ulterior de catre poporul român. Dacii considerau strigoii reprezentarea răului, spiritele celor adormiţi ale căror fapte nu au fost demne de intrarea în „Împărăţia lui Zamolxis”, dar aceste date fiind transmise doar pe cale orală, legenda şi-a pierdut conţinutul iniţial.
Ulterior poporul român i-a transformat în nişte creaturi insetate de sânge cu puterea de a lua orice forma si de a controla gândirea persoanelor expuse din acest punct de vedere (oameni sub influenţa alcoolului, oameni cu probleme psihice, etc.) Acest cuvânt este derivat din cuvântul român ”strigă”, care este la rândul său legat de italienescul strega, ce înseamnă vrăjitoare. În folclor apar multe referinţe la aceste entităţi, prin poveştile cu strigoi.
Tudor Pamfile (Mitologie românească) îi defineşte astfel: Strigoiul, strâgoiul (fem. strigoaica), moroiul (denumire folosită mai ales în Ardeal şi în părţile apusene ale Munteniei, precum şi în Oltenia), vidmă (Bucovina), vârcolacul sau Cel-rău. Potrivit legendei, strigoiul se naşte ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie, perdea pe cap, o cămaşă pe corp sau o căciuliţă pe piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavoleşti sau când o astfel de femeie iese noaptea afară cu capul gol. Atunci, Satana vine şi-i pune pe cap o chitie roşie, precum a sa.
Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie îndepărtată de pe capul copilului cât mai repede, căci altfel se zice că copilul o trage şi o înghite, transformându-se. Se zice că strigoiul este chel în creştetul capului. El nu mănâncă usturoi şi ceapă, se fereşte de tămâie, iar înspre sărbătoarea de Sfântul Andrei doarme afară. Şira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr. Dacă într-un sat este secetă, înseamnă că acolo este o strigoaică (împiedică ploile); dacă ploua cu piatră (grindină), Dumnezeu le pedepseşte pe strigoaicele care nu lasă „să ploua ploaie curată”, iar dacă plouă cu soare, se crede că una din strigoaice se mărită.
Cine se poate transforma în strigoi: copiii care mor nebotezaţi; morţii care în timpul vieţii au facut multe rele, au fost vrăjmaşi; cei care mor de o moarte ”grabnică” (spânzuraţi, înecaţi, împuşcaţi); bolnavii care în timpul convalescenţei rămân nesupravegheaţi şi trece peste ei o pisică sau morţii nepăziţi peste care au trecut pisici, câini, şoareci, găini sau orice altă pasăre. De aici provine datina de a păzi mortul când este în casă. Tot potrivit legendelor şi povestirilor transmise peste generaţii, exista strigoi vii şi strigoi morţi. Când este lună nouă, strigoii ies din morminte sau îşi părăsesc trupul şi încep să danseze sau să facă tot felul de răutăţi. Noaptea lor este aceea de Sfântul Andrei (30 noiembrie).
Se zice, de asemenea, că, strigoii iau laptele de la vaci, iau mana grâului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindină şi aduc moartea printre oameni şi printre vite. De Sfântul Gheorghe (23 aprilie) flăcăii udă fetele pentru ca acestea să nu aibă de suferit de pe urma strigoaicelor, dar şi pentru a nu se transforma în aceste făpturi. Pentru omorârea acestora, se caută mormântul celui presupus a fi strigoi şi i se citeşte rânduiala de către preoţi şi i se bate în inimă un par de stejar, de tisă sau de frasin, se înţeapă cu un cui sau un cuţit, pentru a rămâne legat de sicriu şi a nu putea ieşi pentru a face răutăţi.
În mediul rural, există comunităţi care mai cred în astfel de legende. În anul 2002 în comuna Dobrun din judeţul Olt o familie şi-a dezgropat mortul, i-a scos inima, au ars-o şi i-au băut cenuşa. De asemenea, la sfârşitul anului 2003, şase săteni din satul Marotinu de Sus au dezgropat cadavrul unui consătean, i-au luat inima, au ars-o, iar cenuşa amestecată cu apă i-au dat-o să o bea unei fete despre care credeau că este bântuită.