IPJ Alba a găsit soluţia la problema sediilor pentru poliţişti: containere transformate în spaţii de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Postul de Poliţie Bucerdea Grânoasă realizat din containere modulare. Foto: IPJ Alba

Problema spaţiilor în care funcţionează unele sedii de poliţie comunale din Alba va fi rezolvată prin achiziţionarea unor containere.

Astfel, IPJ Alba cumpără două ansamble modulare compuse fiecare din câte trei containere metalice pentru posturile de poliţie din comunele Meteş şi Horea. Acestea urmează să fie dotate cu aparate de aer condiţionat, convectoare electrice şi grup sanitar. 

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o licitaţie pentru furnizarea a două ansamble modulare compuse din trei containere metalice, fiecare cu destinaţia de post poliţie. Acestea urmează să fie montate la Postul de Poliţie Meteş şi Postul de Poliţie Horea. Valoarea totală estimată este de 201.680,68 de lei, fără TVA. 

Potrivit măsurilor dispuse la nivel instituţional, începând cu anul 2020 au fost iniţiate demersurile necesare pentru implementarea unui proiect pilot constând în amenajarea posturilor de poliţie din mediul rural, prin dotarea respectivelor imobile cu ansambluri modulare din containere metalice, ansambluri ce asigură spaţiile de lucru, spaţiile de primire a cetăţenilor precum şi un grup sanitar propriu, dimensionate corespunzător reglementărilor şi cerinţelor actuale.

Potrivit caietului de sarcini, la nivelul IPJ Alba, mare parte din clădirile situate în mediul rural ce au destinaţia de post poliţie se află într-o stare avansată de degradare cauzată de trecerea timpului şi vechimea acestora.

În prezent aceste construcţii sunt necorespunzătoare din punct de vedere al îndeplinirii exigenţelor / cerinţelor de rezistenţă şi stabilitate, a căror eventuală reabilitare / consolidare / modernizare ar necesita lucrări de intervenţie complexe ce nu s-ar justifica din punct de vedere tehnico – economic.

Posturile de poliţie din containere vor fi dotate fiecare cu câte două aparate de aer condiţionat, trei convectoare electrice de 2 KW, grup sanitar (cu lavoar ceramic şi vas wc) şi robinet electric instant apă caldă sau boiler electric 10 l, după caz.

Un astfel de sediul nou a fost inaugurat în decembrie 2020 în comuna Bucerde Grânoasă. Investiţia, în valoare de 111.860 lei, a fost realizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba din fonduri provenite de la Ministerul Afacerilor Interne, pe un teren pus la dispoziţie de primăria comunei. Noua construcţie a fost finalizată în termen de 30 de zile, este alcătuită din trei containere modulare şi dispune de toate dotările necesare desfăşurării activităţii poliţieneşti, în cele mai bune condiţii.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Bătălie în justiţie pentru una dintre cele mai profitabile firme private din Transilvania. Care este miza

 

Păţania unui bărbat care s-a trezit cu maşina ridicată după ce locul de parcare a fost marcat pe sub autoturism

Mai multe pentru tine:
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat