Incinerarea lui Andrei Gheorghe. Trei întrebări adresate BOR de către susţinătorii cremaţiunii
0Incinerarea cunoscutului realizator de emisiuni radio şi TV Andrei Gheorghe readuce subiectul în centrul atenţiei opiniei publice. Datele arată că 0,42% din decedaţii din România sunt incineraţi.
Deşi s-a declarat ca fiind creştin ortodox, Andrei Gheorghe şi-a exprimat de mai multe ori, în timpul vieţii, dorinţa de a fi incinerat, dorinţă pe care familia a decis s-o respecte.
„Într-o intervenţie în cadrul unei emisiuni de televiziune un cunoscut preot ortodox a precizat faptul că Biserica Ortodoxă Română respectă întotdeauna «decizia fiecărui om», însă, în conformitate cu propriile învăţături şi deciziile Sinoadelor sale din 1928, 1933 şi 2012, nu se va oficia nicio slujbă religioasă la înmormântare şi nici pomenirile“, afirmă Marius Rotar, cercetător la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia şi preşedinte al Asociaţiei Cremaţioniste „Amurg“.
Datele centralizate de Asociaţia condusă de Marius Rotar arată o creştere lentă a ratei incinerării în România, în cele trei crematorii funcţionale (Vitan Bârzeşti, Bucureşti, Ignis- Bădeni/Turda şi la Oradea). În ceea ce priveşte primele două crematorii, dacă în 2015 aici au avut loc 972 incinerări, în 2016 numărul a crescut la 1.083, pentru ca în 2017 să ajungă la 1.177 incinerări. Aceasta înseamnă faptul că în jur de 0,42% dintre decedaţii din România sunt incineraţi. În comparaţie, în Ungaria rata este de 63%, iar în Serbia, ţară majoritar ortodoxă, rata este de circa 20%. Toate acestea se petrec 90 de ani de la deschiderea primului crematoriu din România (Cenuşa, 25 ianuarie 1928), cu mult înaintea vecinilor noştri maghiari (1951) şi sârbi (1964).
În acest context, cercetătorul Marius Rotar adresează trei întrebări către Biserica Ortodoxă Română:
”A respectat BOR voinţa «fiecărui om» din aceasta ţară legată de dorinţa de fi incinerat? De ce n-a respectat, de pildă, şi decizia lui Cristian Paţurcă, exprimată în termeni clari în acelaşi sens («Vă implor să mă ardeţi, iar cenuşa mea sa o puneţi la Troiţa din Piaţa Universităţii»), determinând familia să îl înhumeze (2011). Sau de ce a încercat să schimbe decizia lui Sergiu Nicolaescu (2013)?
De ce BOR n-a luat decât foarte rar decizii împotriva preoţilor ortodocşi care au slujit în caz de incinerare, inclusiv în situaţia unor personalităţi publice de la noi? Cazul lui Zoe Ceauşescu, al cărei trup neînsufleţit a fost depus la Biserica Ortodoxă Elefterie cel Mic din Bucureşti, unde i s-a oficiat serviciul religios înainte de incinerare (2006) este cel mai cunoscut. Am atestat peste 100 de asemenea cazuri între 1990 şi 2014, când preoţi ortodocşi au săvârşit servicii religioase în cazul unor persoane care au ales incinerarea, niciunul dintre aceştia nefiind măcar mustraţi pentru o atare situaţie.
Se pare că se va deschide, cât de curând, un crematoriu la Chişinău şi acolo existând o puternică criză a locurilor de veci, în mediul urban, la fel ca la noi. Mitropolitul Ortodox al Chişinăului şi al întregii Moldove, Vladimir, şi-a exprimat acordul, fără reţineri, faţa de acest proiect, din motive utilitariste. De ce în cazul ruşilor, ucrainienilor, sârbilor şi acum a moldovenilor, Biserica Ortodoxă, majoritară în aceste state, este mai tolerantă cu incinerarea, iar la noi, BOR nici nu vrea să audă de vreo concesie majoră în domeniu? Nu sunt aceştia tot creştini şi tot ortodocşi? Nu mai vorbim despre romano-catolici, care nu au probleme cu incinerarea de la Conciliul Vatican II (1963) încoace”.
În România practica incinerării nu este una răspândită, în pofida faptului că ţara noastră a reprezentat un pionier al promovării acesteia, cel puţin în perioada interbelică. Deşi la prima vedere ar reprezenta o practică «străină» spaţiului românesc, incinerarea a constituit de-a lungul vremii o modalitate de dispunere asupra cadavrului asumată de către o parte a elitei româneşti. Astfel, dintre cele aproximativ 70.000 de incinerări performate în România de-a lungul a peste 80 de ani de istorie, se pot identifica în jur de 2.000-2.500 de nume ale unor personalităţi publice româneşti, aceasta cuprinzând scriitori, poeţi, pictori, sculptori, academicieni, personalităţi ale vieţii politice.