În cinci case izolate din Apuseni s-a aprins becul pentru prima dată FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panourile fotovoltaice au adus lumină în locuinţele din catunul Modoleşti. Foto: Viorica Moga

Cinci familii din Întregalde, comună din Alba amplasată într-o zonă defavorizată a Munţilor Apuseni, au primit un cadou nesperat. Pentru prima dată în viaţa lor de pe munte, casele unde-şi duc traiul au energie electrică

Sunt familii în vârstă, care îşi duc traiul de azi pe mâine lucrând pământul şi crescând animale pentru a avea cu ce să traăiască. Lampa cu petrol pe care moţii o foloseau până acum aproape pe tot parcursul zilei pentru iluminatul gospodăriei va deveni un simplu obiect de decor, o piesă bună de trimis la muzeu.

Energia electrică a ajuns în locuinţele acestora nu prin grija statului român ci a unei asociaţii care a reuşit să achiziţioneze cinci sisteme care produc energie prin intermediul panourilor fotovoltaice. Asociaţia Energia Inteligentă a demarat în urmă cu patru luni proiectul ”Energie pentru viaţă”, care şi-a propus să adune resurse financiare pentru aducerea luminii în cel puţin cinci case vechi din Apuseni. În cele 11 sate ale comunei Întregalde locuiesc 577 de oameni. Mai mult de 20 de gospodării din satele Modoleşti, Ilieşti şi Popeşti nu sunt încă branşate la electricitate.

”Am dorit să aducem o rază de speranţă acestor oameni, care sunt suficient de departe pentru a nu fi racordaţi la reţeaua de energie electrică, dar prea aproape de această reţea pentru a beneficia de finanţare pentru montarea de panouri  fotovoltaice. Marea lor majoritate sunt oameni în vârstă care şi-au petrecut întreaga viaţă în aceste locuri şi pentru care traiul în aceste condiţii a devenit extrem de greu din cauza vârstei înaintate. Până acum foloseau lămpi cu gaz şi lumânări pentru a face lumină în case, pentru ei diferenţa dintre întuneric şi lumină nu o face simpla apăsare a unui întrerupător”, spune Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, ce care a avut ideea acestui proiect de suflet.

Dumitru Chisăliţă, iniţiatorul proiectului

În cele patru luni de activitate, asociaţia a atras sponsori şi a identificat gospodăriile care au cea mai mare nevoie de electricitate. Acesta spune că proiectul este unul naţional şi va fi continuat şi în alte zone defavorizate.

Echipamente urcate pe munte cu carul tras de boi

În weekendul 25 – 27 iunie 2021, oamenii asociaţiei au urcat pe munte şi au instalat sistemele de furniziare a energiei electrice. Pentru a ajunge la două locuinţe a fost nevoie să se apeleze la un car tras de boi, cu ajutorul căruia au fost urcate echipamentele în greutate de 300 de kilograme. Pe lângă panourile fotovoltaice, a fost realizat în fiecare locuinţă un întreg sistem electric şi capacităţi de stocare care asigură un consum de energie suficient pentru un frigider, un televizor şi trei becuri. În fiecare casă a fost realizată şi o reţea electrică cu becuri şi întrerupătoare. Costul unui astfel de sistem se ridică la aproximativ 2.000 de euro, bani pe care oamenii săraci care locuiesc aici nu ar fi avut de unde să-i scoată.

Panourile au fost urcate cu carul tras de boi

Ion Dumitraş are 86 de ani şi este unul dintre beneficiarii sistemului de  furnizare a energiei electrice. Acesta spune că acum locuieşte singur pentru că soţia este cam bolnavă şi a trebuit să meargă la unul dintre copii. ”Mai vin copiii pe la mine, dar în rest locuiesc singur. Până acum mă descurcam cu lămpaşul, mai puneam lanterne. Ne bucurăm mult că avem acum curent şi becuri în casă”, spune vârstnicul din cătunul Modoleşti. La eveniment a fost prezentă şi fiica acestuia care a exclamat fericită: ”tata stătea şi se minuna cum îi merge becul”.

Voluntarii şi beneficiarii în faţa locuinţei lui Ioan Dumitraş

Primarul comunei, Victoria Moga, a demarat la sfârşitul lunii mai 2021 o procedură de achiziţie prin care alte 17 locuinţe vor beneficia de panouri fotovoltaice. Banii sunt acordaţi de stat prin Administraţiei Fondului de Mediu. Proiectul are o valoare de circa 360.000 de lei, fără TVA.

Potrivit unei estimări a Ministerului Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Judeţene si Prefecturi, în 2018 peste 52,000 de gospodării nu aveau curent electric, multe dintre acestea aflându-se în zone izolate. Deşi necesare, investiţiile pentru conectarea gospodăriilor la reţeaua de electricitate nu demonstrează criteriul de eficienţă, adică nu aduc beneficii operatorului de distribuţie, aşadar va mai trece mult timp până când curentul electric va ajunge şi aici.

Toate finanţările pentru montarea de panouri fotovoltaice exclud gospodăriile care se găsesc la mai puţin de 2 km de reţeaua de energie existentă. Astfel, cca 9000 de gospodării din România nu au nici o speranţă de a vedea energia electrică. (Sursa foto: Facebook/ Victoria Moga)

Vă recomandăm să mai citiţi:

Consiliu Judeţean obligat să plătească daune pentru un accident provocat de o groapă în asfalt

Momentul în care un bărbat este atacat şi bătut noaptea de trei indivizi. Reacţia Poliţiei VIDEO

   

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"