În Alba s-a înfiinţat prima asociaţie de modelism static din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionat de modelism din copilărie, Ovidiu Socaciu a pus recent bazele primei asociaţii de modelism din judeţul Alba şi promovează o ramură a acestei discipline care în România este puţin cunoscută.

Ramură nouă în modelism

Potrivit albaiulianului, Asociaţia de Modelism Alba este, pe latura de modelism static, prima din ţară înfiinţată legal. „Din păcate, nu ne putem deocamdată afilia la Federaţia Naţională de Modelism, pentru că federaţia nu are modelism static în activitate. La nivel de mapamond această mişcare este foarte puternică, există campionate europene şi mondiale, dar la noi în ţară de abia acum începe să prindă contur (oficial vorbind), cu toate că sunt foarte mulţi români pasionaţi de modelismul static. Există un forum al modeliştilor şi un site – www.cartula.ro, care are aproximativ 3.000 de utilizatori“, afirmă albaiulianul Ovidiu Socaciu.

Intenţii îndrăzneţe

La Alba Iulia, Ovidiu Socaciu are ami multe proiecte îndrăzneţe. „Asociaţia are deocamdată doar 12 membri, dar suntem în plină ascensiune. Ideea noastră este să intrăm în programele extraşcolare, să colaborăm cu şcolile, iar în momentul în care vom dispune de un service să deschidem un cerc de modelism pentru copii“, afirmă Ovidiu Socaciu. De asemenea activitatea Asociaţiei de Modelism Alba se va axa şi pe organizarea Salonului Internaţional de Machete, ce este găzduit anual, de 1 Decembrie, de Muzeul Unirii din Alba Iulia, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României.

Machete de mari dimensiuni

Iniţiatorul acestui proiect  este creatorul a peste 100 de machete statice de elicoptere, avioane şi vehicule militare (toate replici în miniatură a aparate militare folosite pe câmpul de luptă), Ovidiu Socaciu a avut posibilitatea să facă macheta unui imens tun german folosit în al doilea război mondial. Nu a reuşit, însă, din cauză că nu a găsit spaţiul necesar unde să-l asambleze.

„Macheta este replica unui tun german, cu ţeava de 7 metri, care a tras la Sevastopol cu proiectile de 4 metri“, povesteşte expertul în modelism. Ovidiu Socaciu afirmă că macheta avea 2,5 metri lungime şi fusese dăruită Muzeului Unirii din Alba Iulia de un colecţionar din Bucureşti. „Pentru a asambla în timp util o astfel de machetă e nevoie de cel puţin 3 experţi în modelism. Din păcate, marea problemă a fost că nu am găsit spaţiul necesar asamblării şi am dat macheta înapoi colecţionarului, care a vândut-o, în Bucureşti, la un alt colecţionar contra sumei de 700 de euro“, spune Ovidiu Socaciu.


Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor