Impozit majorat pentru clădirile din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri vor plăti impozit majorat: cu 60 la sută pentru prima clădire în afare celei de la adresa de domiciului, cu 150 la sută mai mult pentru a doua clădire şi cu 300 la sută mai mult pentru a treia clădire.

„Ca urmare, albaiulienii aflaţi în această situaţie sunt invitaţi să se prezinte la Direcţia de Impozite şi Taxe a Primăriei Municipiului Alba Iulia din strada Ardealului 1-3, pentru a depune declaraţia obligatorie, necesară în determinarea acestor sume.

În cazul neprezentării, impunerea se va realiza din oficiu, iar funcţionarii nu vor fi consideraţi responsabili pentru eventualele erori sau pentru alte sume ce vor fi calculate în momentul descoperirii nedeclarării.

Mai mult, proprietarii imobilelor vor suporta toate sancţiunile prevăzute de Codul Fiscal“, a spus Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

Pentru anul fiscal 2010, termenul de plată a diferenţelor de impozit rezultate în urma aplicării prevederilor ordonanţe de urgenţă este 31 decembrie 2010.

Persoanele fizice care achită integral până la 30 septembrie 2010 impozitele recalculate vor beneficia de o bonificaţie. Hotărârea a fost aprobată de Consiliul Local Alba Iulia.

De asemenea a fost majorat impozitul pe mijloacele de transport cu tracţiune mecanică – autoturisme – cu capacitate mai mare de 2000 cmc.
Noua taxare este justificată de Guvern prin necesitatea creşterii veniturilor la bugetele locale, în contextul economic şi financiar actual.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online