Imagini spectaculoase de pe Transapuseana, cel mai scump drum din ţară. Primul tronson este aproape gata VIDEO

0
Publicat:

Primul tronson din drumul de 78 de kilometri, care face legătura între Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74), va fi recepționat în decembrie.

Drumul, denumit iniţial Transalpina de Apuseni, va purta numele de Transapuseana, autorităţile judeţene făcând demersuri pentru ca denumirea să devină marcă protejată, conform  Ziarului Unirea.

Primul tronson din drumul judeţean (DJ) 107I, cu o lungime de 43 de kilometri, pe ruta Aiud – Bucium este aproape finalizat şi va fi recepţionat pe 15 decembrie.

Transapuseana

Cunoscut iniţial ca „Transalpina de Apuseni“, drumul va avea o altă denumire oficială. „Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, instituţia a făcut demersuri pentru a proteja marca «Transapuseana», astfel că, de acum înainte, şoseaua spectaculoasă din sudul Munţilor Apuseni va purta acest nume”, notează publicația locală.

Tranapuseana

Cristian Panea, reprezentant al constructorului drumului, a declarat pentru ziarulunirea.ro că pe lotul 1 au fost finalizate lucrările de consolidări, podurile şi podeţele dalate, rigolele pentru drenarea apelor pluviale, marcajul rutier (cu excepţia zonei Aiud) şi turnarea ambelor straturi de asfalt, mai puţin în zona în care se lucrează la Aiud.

În prezent, se lucrează la amplasarea de indicatoare rutiere, borne kilometrice şi podeţe de acces. Pe lotul 2 al acestui drum se lucrează la 7 poduri din 13 şi s-au finalizat în proporţie de 90% lucrările de consolidări.

Modernizarea DJ 107 I – Transalpina de Apuseni este cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, cu o valoare totală a proiectului de peste 73 de milioane de euro, proiect în mare parte finanţat din fonduri europene.

Drumul, în lungime de 78 km, face legătura între municipiul Aiud (Autostrada A10) și zona Bucium – Abrud (DN 74), traversând locuri cu semnificații și valențe turistice unice. Drumul va asigura conexiunea dintre localități și va crea noi oportunități pentru dezvoltarea economică și turistică a regiunii, una dintre cele mai sărace din România.

Drumul județean face legătura între următoarele localități: Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Râmeţ – Brădeşti – Geogel – Măcăreşti - Bârleşti Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârleşti – Mogoş – Valea Albă – Ciuculeşti - Bucium – Izbita – Coleşeni – Bucium Sat – DN74 (Bucium Cerbu).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc