Identificarea chiaburilor în comunism. Criteriul „brațelor străine“ și grija pentru „mijlocași“
0La puțin timp după instalarea Partidului Comunist la conducere la 6 martie 1945, în România a fost declanșată o mare campanie de identificare a „chiaburilor”, țăranii înstăriți considerați principalul inamic al noii orânduiri.
Numeroase persoane, etichetate drept chiaburi în perioada comunistă, au avut de suferit mult timp după aceea. Pământurile le-au fost confiscate, copiii au fost exmatriculați din învățământ. În multe cazuri, chiaburii au fost executați demonstrativ sau au sfârșit în pușcăriile comuniste.
„Chiabur“ era un termen prin care, în perioada comunistă, era desemnat un țăran bogat care aparținea burgheziei satelor, avea mai mult pământ decât poate lucra singur, dispunea de importante mijloace de producție și folosea muncă salariată. Un exploatator, pe scurt, în concepția comunistă.
La sate a fost transmis, în 1958, un îndrumar cu privire la „încadrarea unor gospodării țărănești în categoria de chiabur sau foști chiaburi”.
„În fiecare comună se va institui un colectiv de lucru alcătuit din secretarul comitetului comunal de partid, președintele sfatului comunal popular, secretarul sfatului comunal popular, agentul fiscal, inginerul agronom. Se va analiza apoi fiecare gospodărie în parte. Se va lua de bază nu numai ceea ce este înscris în registrele agricole sau alte documente, ci și ceea ce este cunoscut personal de colectiv, în cazul când gospodăria respectivă mai are și alte mijloace de exploatare. După stabilirea definitivă a gospodăriilor chiaburești în colectiv, se vor pune fiecare în discuția comitetului executiv”, se preciza în documentul declasificat, datat 5 iulie 1958, prezentat de Centrul de Consultanță Istorică.
După încheierea dezbaterilor, trebuiau întocmite fișe în trei exemplare pentru fiecare caz în parte care erau trimise la raion. „La încadrarea gospodăriilor în categorii chiaburești se va proceda cu toată atenția și fără patimă, pentru ca să nu se strecoare printre chiaburi mijlocași și în rândul mijlocașilor să nu română chiaburi. în legătură cu criteriile care trebuie să stea la baza categorisirii sociale a unor gospodarii chiaburești, se va avea în vedere în mod cu totul deosebit numai dacă gospodăria respectivă exploatează muncă salariată, așa cum indică documentele de partid și nu numai mărimea suprafeței de teren agricol”, se mai preciza în document.
Erau oferite și exemple concrete pentru ca cei ce făceau parte din comisii.
- Un cetățean are 5 ha de vie fără alte mijloace de exploatare, dar în familie se găsesc 9 feciori buni la muncă care se găsesc în permanență acasă lângă părinți, muncesc personal, nu exploatează brațe străine, înseamnă că această gospodărie nu se va încadra la chiaburi.
- Un cetățean are 0,75 ha de vie, el nu muncește niciodată personal ci numai cu brațe străine sau această vie este muncită în dijmă de alți muncitori agricoli, acesta fără discuție este chiabur deși are suprafață mică, exploatează muncă străină.
- Un cetățean locuiește în București și are la Jariștea 3 ha vie pe care o muncește cu brațe străine este chiabur.
- Un cetățean are 2 ha teren arabil, cinci membri în gospodărie, dar are o batoză cu tractor și o moară țărănească pentru care are angajați salariați permanenți. Exploatează brațe străine și este chiabur.
La categoria „foști chiaburi” erau încadrați care au avu suprafețe agricole pe care le-au predat statului, da și cei care au lăsat averea copiilor, iar la momentul respectiv nu mai avea teren pentru care să folosească „brațe străine”.
Membrii comisiilor trebuiau să aibă în vedere și „poziția cetățeanului, manifestări, legăturile sale cu alte elemente dușmănoase, cum se achită de obligații față de stat, cum răspunde la chemările statului”, dar criteriul principal rămânea cel „de exploatare”.