Fostul soţ al lui Renate Weber, Avocatul Poporului, condamnat la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul trebuie să achite la ANAF aproape 700.000 de lei

Fostul soţ al Renatei Weber, Avocatul Poporului, Gavrilaş Weber Daniel, a fost condamnat de Tribunalul Alba la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.

În perioada în care Gavrilaş Weber Daniel a săvârşit faptele pe care este judecat, acesta nu mai era căsătorit cu Renate Weber. Cei doi au divorţat înainte de 2005.

Faptele datează de acum 10 ani, dar dosarul a fost trimis în judecată doar în 2018. Iniţial, bărbatul în vârstă de 66 de ani, a fost achitat de Tribunalul Alba, dar Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei. 

În 11 noiembrie 2020, instanţa de fond a pronunţat o altă decizie prin care l-a găsit vinovat pe inculpat şi l-a condamnat astfel: 6 luni de închisoare pentru refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare şi la 2 ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), respectiv ”omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.

Instanţa a contopit pedepsele în cea mai grea, de 2 ani de închisoare, pe care a suspendat-o condiţionat pe o perioadă de 4 ani. Lui Gavrilaş Weber Daniel i s-a interzis dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator de firmă. De asemenea, s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă AJFP Alba Iulia, inculpatul trebuind să plătească suma de 668.698 lei cu titlu despăgubiri civile, precum şi la plata accesoriilor, calculate la data efectuării plăţii. Hotărârea Tribunalului nu este definitive şi poate fi contestată.

”(…) menţine măsura asigurătorie a sechestrului luată prin Ordonanţa procurorului din data de 03.09.2013, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 668.698 lei. Dispune comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului Alba şi la AJFP Alba pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni la data rămânerii definitive a acesteia”, se mai precizează în minuta deciziei Tribunalului Alba.

În motivarea actului de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator împuternicit la societatea Eco Sistem SRL Alba Iulia, a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziţia organelor de urmărire penală evidenţa financiar contabilă a acestei societăţi, iar în perioada 13.01.2007 - 18.10.2010 nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 6 facturi emise către mai mulţi beneficiari.

Urmare a neînregistrării acestor facturi în evidenţele contabile ale societăţii, prejudiciul cauzat statului prin a fost calculat la suma de 668.698 lei, compusă din impozit pe profit de 340.828 lei şi TVA de 327.870 lei.

Cititi si:

 

Cinci oraşe din Alba ar putea intra în carantină. DSP a înaintat propunerea de impunere a restricţiilor

 

Ce s-a ales de uriaşul combinat de prelucrarea lemnului de la Sebeş. Cândva era fala industriei de profil

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie