Falsă excursie la Vatican. Șapte turiști au aflat la aeroport că au fost înșelați. Escrocul a fost reținut

0
Publicat:

Șapte persoane au fost înșelate de un bărbat din Alba Iulia care le-a luat banii pe o falsă excursie la Vatican. Autorul înșelăciunii a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Cei șapte trebuiau să ajungă la Vatican FOTO Pixabay

Cei șapte și-au dat seama că au fost înșelați în momentul în care au ajuns la locul de îmbarcare și au aflat că nu există nici o excursie, sau cursă pe numele lor. Cazul a fost făcut public de reprezentații IPJ Alba, joi, 16 februarie 2023.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au efectuat trei percheziții, la domiciliul unui bărbat de 59 de ani din Alba Iulia, la sediul și punctul de lucru al societății comerciale pe care acesta o administrează.

Bărbatul ar fi încasat, în perioada iulie – octombrie 2022, de la șapte persoane din țară, suma totală de 2.205 euro și 10.387 lei, contravaloarea unui pelerinaj la Vatican, care ar fi trebuit să înceapă la data de 2 octombrie 2022, transportul urmând a fi efectuat din București.

În dimineața zilei de 2 octombrie 2022, cei șapte păgubiți s-ar fi prezentat la locul de îmbarcare, însă, la scurt timp, și-ar fi dat seama că au fost înșelați, iar pelerinajul planificat nu va mai avea loc.

Bărbatul a fost audiat, iar, ulterior, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Persoanele înșelate au încercat să obțină banii înapoi de la cel care le-a înșelat, dar nu au avut succes. Prin urmare, au depus plângere la poliție.

Autorul faptei riscă pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă se împacă escrocul cu victimele sale, respectiv le plătește prejudiciul, bărbatul poate scăpa de răspunderea penală. 

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”