Episcopii catolici din România, primiţi în audienţă la Vatican: „Papa Francisc este foarte hotărât şi aşteaptă să vină în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopii catolici din România au fost primiţi joi, 8 noiembrie, în audienţă de papa Francisc cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”.

Potrivit vaticannews.va, după ce au concelebrat Sfânta Liturghie în cursul dimineţii în capela Casei Sf. Marta alături de Succesorul lui Petru, episcopii catolici din România au fost primiţi în audienţă de Sfântul Părinte cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”.

La Sfânta Liturghie şi la audienţa cu papa au luat parte mons. Ioan Robu arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti şi vice-preşedintele Conferinţei Episcopilor din România, pr. Francisc Ungureanu, secretarul general al Conferinţei, mons. György-Miklós Jakubíni, arhiepiscop de Alba-Iulia şi administrator apostolic al Ordinariatului pentru catolicii de rit armean din România, mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, mons. Làszló Bőcskei, episcop de Oradea Mare, mons. Jenő Schönberger, episcop de Satu Mare, mons. József-Csaba Pál, episcop de Timişoara, mons. Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei de Cluj-Gherla, mons. Alexandru Mesian, episcopul eparhiei de Lugoj, mons. Virgil Bercea, episcopul eparhiei de Oradea, mons. Vazile Bizău, episcopul eparhiei de Maramureş, mons. Mihai Cătălin Frăţilă, episcopul eparhiei ”Sf. Vasile cel Mare” la Bucureşti, şi mons. Anton Coşa, episcopul de Chişinău (R. Moldova). De asemenea, mons. Claudiu Lucian Pop, episcop de Curie la Arhiepiscopia majoră de Făgăraş şi Alba-Iulia, episcop titular de Mariamme, mons. Cornel Damian, episcopul auxiliar de Bucureşti, episcop titular de Iziriana, mons. Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iaşi, episcop titular de Mauriana, şi mons. József Tamás, episcopul auxiliar de Alba-Iulia, episcop titular de Valabria.

Din Blaj, ”Mica Romă”, participă prin rugăciune la acest moment de comuniune cu Episcopul Romei şi preşedintele Conferinţei Episcopilor din România, cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscopul major de Fărgăraş şi Alba-Iulia şi întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a cărui prezenţă nu a fost posibilă din motive de sănătate. Vizita periodică ”ad Limina Apostolorum” (la mormintele apostolilor) a început luni, 5 noiembrie a.c., cu Sf. Liturghie celebrată la mormântul Sfântului Petru din bazilica vaticană şi se încheie sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sf. Liturghie celebrată în bazilica Sfânta Maria cea Mare. Miercuri, 7 noiembrie, şi vineri, 9 noiembrie, episcopii celebrează Sfânta Liturghie în catedrala Romei, Sf. Ioan în Lateran, respectiv, în bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor, la mormântul Apostolului Neamurilor.

Între timp, potrivit agendei difuzată de Conferinţa Episcopilor din România, episcopii au efectuat vizite de lucru la departamentele Curiei Romane. Astfel, pe agenda de luni erau stabilite întrevederi la Congregaţia pentru cauzele sfinţilor şi la Secretariatul de Stat al Sf. Scaun. Marţi, la Congregaţia pentru episcopi şi la Congregaţia pentru doctrina credinţei. Miercuri, la Congregaţia pentru educaţia catolică, Congregaţia pentru Bisericile orientale şi Departamentul de comunicare. Joi, în cursul după amiezii, la Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor. Vineri, la Congregaţia pentru cler şi la Departamentul pentru laici, familie şi viaţă.

Este prima vizită ”ad Limina Apostolorum” la papa Francisc şi cea de-a cincea de după 1989. Trei dintre acestea au avut loc în timpul papei Ioan Paul al II-lea (18-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996 şi 24 februarie – 1 martie 2003) şi una cu Benedict al XVI-lea (8-13 februarie 2010).

Mons. Claudiu Lucian Pop, responsabil cu mass-media în cadrul Conferinţei episcopilor din România, a subliniat că o vizită ”ad Limina Apostolorum” reprezintă un moment de maximă manifestare a comuniunii ierarhice dintre Biserica catolică din România şi Succesorul lui Petru, fiind în acelaşi timp un moment ”de bucurie şi de har”. Episcopul Pop a transmis cu această ocazie comuniunea şi participarea prin rugăciune a Preafericirii Sale Lucian Mureşan, întâistătătorul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete