Dosarul „Pomponio” revine în forţă. Acţiune în constatare pentru suma de 7,5 milioane de lei faţă de cinci inculpaţi din cauza penală finalizată definitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de construcţii Pomponio SRL, implicată în urmă cu şapte ani într-un răsunător scandal finalizat cu condamnări penale, a iniţiat o ”acţiune în constatare” la Tribunalul Alba cu privire la două sume mari de bani, totalizând circa 7,5 milioane de lei.

În cauza civilă au calitatea de pârâţi cinci persoane implicate în dosarul penal finalizat în iulie 2018, prin decizie definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Este vorba despre doi foşti angajaţi ai societăţii şi trei foşti funcţionari din cadrul ANAF – AJFP Alba, dintre care doi au avut deţinut funcţia de director adjunct la momentul instrumentării dosarului penal de către DIICOT şi BCCO Alba Iulia.

Reprezentanţii Pomponio SA solicită instanţei, prin acţiunea civilă înregistrată în 24 octombrie 2018, constatarea existenţei unui drept asupra a două sume de bani în raport cu persoanele pârâte: 3.353.594 lei, respectiv 4.163.970 lei. Prima sumă reprezintă valoarea prejudiciului constatat definitiv în justiţie, la care au fost obligaţi la plată inculpaţii în solidar cu firma Pomponio SA, transformată ulterior în Pomponio SRL. Prejudiciul respectiv a fost achitat de către compania de construcţii încă din anul 2011, când şase inculpaţi, printre care s-a aflat şi proprietarul societăţii, omul de afaceri italian Luca Anversa, au recunoscut faptele descoperite de procurori şi au fost de acord cu plata sumei de bani şi a unor cheltuieli de judecată.

Cei şase au fost condmanaţi atunci la a pedepse cuprinse între 1 an şi 8 luni şi 3 ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere. Dosarul cu ceilalţi cinci inculpaţi care nu au recunoscut infracţiunile şi-a urmat cursul şi a fost finalizat în urmă cu trei luni la ÎCCJ. Aceştia au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 ani şi 3 ani de închisoare, tot cu suspendare.

În 2012, proprietarul Pomponio şi-a transferat cea mai mare parte a activităţilor economice în judeţul Hunedoara, la Simeria Veche. O altă societate a omului de afaceri Luca Anversa, Pomponio Construcţii SRL, derulează în asociere cu compania italiană Impresa Pizzarotti&SpA, lucrările de construcţii la lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda.

Citiţi şi:

 

Tânărul din Alba care a dat lovitura în Olanda. Cum a schimbat Cosmin Voişan imaginea unui cartier cu criminalitate mare din Roterdam

 

VIDEO Trecerea de pietoni inteligentă de la Alba Iulia. Cum funcţionează sistemul care protejează pietonii de accidente

 

Guvernatorul statului american Iowa a proclamat 1 decembrie 2018 drept Ziua Aniversării a 100 de ani de la Unirea de la Alba Iulia

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani