Dosarul căutătorilor de aur: un consilier judeţean PMP, patronul clubului Yax din Cîmpeni şi rude ale primarului din Roşia Montană, vizaţi de anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instalaţie artizanală folosită la extracţia aurului

Printre zecile de persoane audiate marţi, 27 octombrie, la IPJ Alba în dosarul căutătorilor ilegali de aur din Apuseni se află şi câteva persoanaje ceva mai importante. Este vorba despre un consilier judeţean, un patron de club şi rude ale primarului din Roşia Montană. Gruparea a extras ilegal cel puţin 5 kilograme de aur, care era vândut prin bijuterii şi case de amant.

Poliţiştii au descoperit la percheziţiile desfăşurate unelte şi instalaţii artizanale folosite pentru extragerea aurului, nisip aurifer, aur, sume de bani şi şi documente. Potrivit, IPJ Alba, în urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor peste 8.000 de euro, 16.000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4.969 grame de aur, alte documente de evidenţă şi contabile, unelte şi instalaţii folosite pentru extragerea aurului, 480 de kilograme de nisip aurifer şi aur.

De asemenea, au fost ridicate şi o armă neletală, deţinută în mod ilegal, aproape două kilograme de geluri explozive/dinamită, din categoria explozivilor civili, capse detonatoare electrice, detectoare de metale şi diverse scule folosite în activitatea infracţională.   

Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate anterior în cauză, poliţiştii au confiscat peste 1.500 de grame de aur rezultat în urma extragerilor şi prelucrărilor ilegale. ”În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate”, se afirmă în comunicatul instituţie.

45 de persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri, 3 dintre persoanele vizate nefiind găsite la domicilii, urmând ca acestea să fie audiate ulterior. Printre cei audiaţi se află şi consilierul judeţean PMP Marin Cenuşa şi două rude (nepoţi) ale primarului din Roşia Montană, Eugen Furdui (PNL). De asemenea, este vizat de anchetă patronul clubului Yax din Cîmpeni, acesta fiind unul dintre cei trei suspecţi care nu au fost găsite la domiciliu. Printre cei ridicaţi pentru audieri este şi liderul romilor din Roşia Montană.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt calificat şi spălare de bani. Majoritatea suspecţilor sunt romi din cartierul Dăroaia al comunei Roşia Montană, iar aurul sustras provine în majoritate de la resturile tehnologice rămase în incinta fostei uzine de preparare de la Gura Roşiei. 

Percheziţii IPJ Alba la Roşia Montană, la căutători ilegali de aur. Poliţiştii au descins şi în Bihor, Cluj şi Mureş

 

Cum opera reţeaua căutătorilor ilegali de aur de la Roşia Montană. Zeci de suspecţi, conduşi la IPJ Alba pentru audieri

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026