Doi ciobani, tată şi fiu, condamnaţi definitiv la pedepse de 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi, tată şi fiu, au fost condamnaţi, definitiv, la pedepse cu închisoarea, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Cerciu Gheorghe senior şi Cerciu Gheorghe junior au primit fiecare pedeapsa de 5  de închisoare, la Curtea de Apel Alba Iulia, care a scăzut pedepsele cu aproape jumătate faţă de Tribunalul Alba. Sentinţa definitivă a fost pronunţată în 6 noiembrie 2019. Fapta pentru care sunt judecaţi cei doi bărbaţi a avut loc în 2015, pe o păşune din comuna Gârbova.

Cei doi ciobani au bătut cu bâtele alte două persoane, socru şi ginere. A fost un conflict spontan care, însă, a avut urmări foarte grave. Cele două victime au primit 30-35 zile, respectiv 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Cei doi inculpaţi au mai fost obligaţi să plătească daune morale totale de 100.000 de lei şi daune materiale în valoare de 680 de lei. ”Desfiinţează sentinţa atacată sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate inculpaţilor, şi, procedând la o nouă judecată, în aceste limite: Reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante. Reduce durata pedepsei principale aplicate inculpatului Cerciu Gheorghe senior de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei principale aplicate inculpatului Cerciu Gheorghe junior de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare, urmare a reţinerii circumstanţei atenuante”, se precizează în minuta sentinţei definitive.

”Inculpaţii au acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa persoanelor vătămate, aspect dovedit prin modul de comitere al faptei – fiind vorba de o lovitură aplicată pe la spate victimei V. D. (în vârstă de 62 de ani) cu o bâtă ciobănească, lovitură aplicată de sus în jos, persoana vătămată aflându-se în imposibilitate de a se apăra, fiind luată prin surprindere. ”Lovitura a avut ca urmare fracturarea apofizei spinoase, chiar dacă victima purta pe cap o căciulă cu cozoroc din pânză groasă (aspect ce dovedeşte intensitatea cu care a fost aplicată lovitura)  şi apoi inculpatul Cerciu Gheorghe sr. a continuat în timp ce victima era căzută la pământ, alăturându-i-se în agresiune şi  Cerciu Gheorghe jr., cei doi aplicând lovituri repetate cu corpuri dure – bâte ciobăneşti, peste cap şi corp victimei, ce i-au cauzat leziuni la nivelul capului şi al corpului, fiind vorba de  7 – 8 lovituri aplicate cu corp contondent, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală. De asemenea, cu aceeaşi intenţie inculpaţii au acţionat şi asupra victimei S. A. V., care a sărit în apărarea socrului său, pentru a stopa agresiune inculpaţilor şi a nu-i suprima viaţa, împrejurare care i-a determinat pe inculpaţi să-şi concentreze acţiunea asupra acestei victime, care a fost lovită în zona capului de către inculpatul Cerciu Gheorghe jr., iar când a parat a doua lovitură i-a fost fracturat antebraţul stâng, după care inculpaţii au continuat să-i aplice lovituri peste corp victimei”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Pe lângă loviturile care au fost aplicate în cap sau care au vizat capul, cei doi agresori nu s-au oprit ci au continuat să lovească repetat cu bâtele ciobăneşti în timp ce victimele erau căzute la pământ şi fără apărare ”împrejurări ce dovedesc fără echivoc că inculpaţii au urmărit suprimarea vieţii victimelor, care au şi fost ameninţate cu moartea în timpul loviturilor, de către inculpaţi”.

Citiţi şi:

Marea explozie a naturii din 1974, fenomenul meteo extrem care a ucis într-o zi 300 de oameni şi a rănit 5.000

VIDEO Dosarul crimei de la Mediaş care a şocat România. Sentinţă surprinzătoare la Tribunalul Sibiu

VIDEO O familie din Alba Iulia a obţinut în justiţie oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”