Daune morale de 25.000 de euro din partea statului român pentru un om de afaceri din Alba Iulia arestat preventiv 3 luni şi apoi achitat
0Un om de afaceri din Alba Iulia a obţinut definitiv în justiţie despăgubiri morale de 25.000 de euro pentru faptul că a fost menţinut timp de circa 90 de zile în arest preventiv în anul 2006 într-un dosar în care a fost achitat în final. Franţi Itul a fost arestat în 11 martie 2006 şi eliberat în 8 iunie 2006 pentru infracţiuni de contrabanda, spălare de bani şi evaziune fiscala. În 2011, omul de afaceri a fost achitat definitiv.
Franţi Itul a chemat în judecată, în 2012, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata daunelor materiale în sumă de 27.950.366 lei compuse din 6.166.493 lei reprezentând pierderile suferite de grupul de societăţi Itul corespunzător procentelor deţinute de reclamant în fiecare societate, 21.777.052 lei reprezentând pierderile suferite prin neparticiparea la licitaţii, 6.821 lei reprezentând drepturile salariale cuvenite şi neacordate reclamantului pe perioada arestării nelegale, precum şi 500.000 de Euro cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare.
Prima instanţă, Tribunalul Alba, a decis ca omul de afaceri să primească despăgubiri morale de 50.000 de euro şi drepturile salariale cuvenite în suma de 6.821 lei. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă care a pronunţat decizia definitivă în anul 2015. Potrivit acesteia, Franţi Itul va primi 25.000 de euro daune morale, plus contravaloarea salariului neîncasat în perioada cât a fost în arest.
”Curtea apreciază că suma acordată, 50.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant este supradimensionată, în raport de circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei şi de coordonatele personale ale reclamantului stabilite şi necontestate în cauză. Gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei, numai orientativ şi nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii. Acest lucru se impune, pentru motivul că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral, dar şi de criteriul echităţii.
Este adevărat că privarea de libertate, creează un grav disconfort persoanei căreia i-a fost lezat dreptul la viaţă privată, o perioadă de trei luni şi şapte zile, fiind lipsită de un drept constituţional fundamental, însă, suma de bani acordată de instanţa de fond, în compensarea prejudiciului moral, este una nerealistă, care încalcă principiul echităţii şi echilibrului social. În plus, faţă de cele arătate, la cuantificarea prejudiciului moral, ar fi trebuit să fie avută în vedere compararea cu plăcerile spirituale de care a fost lipsit, prin raportare la posibilităţile de câştig material pe care le-ar fi avut reclamantul dacă se afla în libertate, şi cu situaţia altor persoane din aceiaşi categorie socială, care s-au aflat în libertate. Se apreciază că suma de 25.000 euro este îndestulătoare în raport de impactul psihic suferit de reclamant şi de familia sa, de consecinţele negative create acestora de cele 3 luni şi 7 zile de arest pe parcursul unui proces penal început în 2002 şi finalizat în anul 2011. (...)
Este adevărat că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză la instanţa de fond, trei din cele patru firme la care era acţionar reclamantul au înregistrat pierderi în perioada 2001-2004, însă nu s-a dovedit existenţa unui raport de cauzalitate între aceste pierderi şi desfăşurarea procesului penal, respectiv arestarea reclamantului. Astfel, perioada de arest a fost de 3 luni şi 7 zile, însă declinul a trei dintre societăţi s-a desfăşurat pe o perioada mai lungă. Ori, reclamantul fiind în libertate avea posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea de administrator sau să mandateze altă persoană în locul său, dacă era în imposibilitatea de a se ocupa de firme. Faptul că una dintre societăţi, nu a înregistrat pierderi în acea perioadă, confirmă lipsa legăturii de cauzalitate dintre procesul penal în care a fost implicat reclamantul şi situaţia financiară a firmelor în care avea calitatea de asociat, şi respectiv şi de administrator.
Pe de altă parte, procedurile judiciare, chiar dacă s-au desfăşurat pe o perioadă mai îndelungată de timp, nu au impus prezenţa permanentă a reclamantului, astfel încât să nu-şi poată desfăşura activitatea de administrare a firmelor. Concluziile unei expertize se coroborează de instanţă cu celelalte probe administrate în cauză, neavând singură valoare de adevăr absolut. Judecătorul este acela care interpretează probaţiunea administrată coroborând probele. Reclamantul solicită un beneficiu nerealizat, invocând imposibilitatea de a vinde bunurile şi părţile sociale deţinute în anul 2001, însă acest beneficiu este doar ipotetic, nefiind un prejudiciu cert, mai ales că nu a existat nici o probă care să ateste faptul că ar fi vrut să vândă însă nu a reuşit.
În mod corect instanţa de fond nu a analizat conceptele economice din expertiza efectuată, căci obiectul acţiunii nu îl constituie analiza situaţiei economice şi a perspectivelor de dezvoltare a societăţilor la care era asociat reclamantul, ci existenţa unei legături de cauzalitate între scăderea activităţii acestora şi desfăşurarea faţă de reclamant a procedurilor judiciare penale. Publicitatea negativă la care a fost supus reclamantul, prin mediatizarea procesului penal, nu este o cauză care să poată fi imputată pârâtului, decizia de a publica o ştire revenind societăţii de presă şi nu celui ce furnizează informaţia”.
Omul de afaceri nu a fost, însă, mulţumit de decizia judecatorilor pe care a atacat-o la Înalta Curte de Casatie, printr-o modalitate extraordinara de contestare. Primul termen al procesului de la instanţa supremă va avea loc la sfârşitul lunii septembrie.