Cum se poate ajunge la închisoare pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a primit o condamnare în regim de detenţie. Foto Arhivă

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Aiud ar putea ajunge la închisoare după ce a condus un moped neînmatriculat în circulaţie, fără să aibă permis de conducere.

A. Marius are o condamnare mai veche pe care a executat-o parţial, fiind liberat condiţionat în 2015. Acest lucru l-a determinat pe magistratul de la Judecătoria Aiud să pronunţe o pedeapsă cu executare. Bărbatul este acuzat că a condus în 28 noiembrie 2019, pe raza municipiului Aiud, un moped neînmatriculat sau înregistrat, fără a poseda permis de conducere.

A fost trimis în judecată pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Chiar dacă a recunoscut faptele, decizia instanţei a fost una dură. În 23 martie 2021, A. Marius a primit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni de închisoare în regim de detenţie.

”Instanţa reţine gradul mediu de pericol social concret al faptelor, având în vedere că inculpatul, fără a avea cunoştinţele necesare cu privire la regulile de circulaţie, respectiv fără a avea garanţia legală a posibilităţii de utilizare a unui vehicul, a condus mopedul pe drum public, pe o distanţă relativ mare. (…) Pe de altă parte, se va reţine şi împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, regretând şi recunoscând săvârşirea faptelor şi împrejurările în care aceasta s-a produs, precum şi conduita procesuală a inculpatului concretizată în prezentarea în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzei şi la aflarea adevărului”, a pecizat magistratul în hotărârea pronunţată.

Instanţa a constatat că faptele inculpatului au fost comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală a Judecătoriei Alba Iulia şi pe care inculpatul a executat-o parţial, fiind liberat condiţionat din detenţie la data de 3 noiembrie 2015, cu un rest rămas neexecutat de 273 de zile închisoare. Prin urmare, limitele pedepselor au fost majorate cu jumătate, fiind reduse, de asemenea, cu o treime după ce a recunoscut infracţiunile.

”În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante, instanţa constată că, raportat la starea de recidivă postexecutorie în care au fost comise infracţiunile, singura modalitate de executare a pedepsei rezultante este detenţia efectivă, nefiind întrunite condiţiile pentru niciuna din modalităţile neprivative de libertate prevăzute de codul penal”, se mai susţine în hotărâre. Bărbatul a contestat decizia la Curtea de Apel unde speră să obţină o pedeapsă cu suspendare.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Un mare muncipiu este ţinut în scenariul roşu, deşi incidenţa a scăzut sub trei cazuri de 10 zile. Răspunsul Prefecturii

 

Transalpina de Apuseni, drumul turistic spectaculos ce readuce speranţa pentru oamenii munţilor FOTO

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”