Cum se merge corect şi care sunt soluţiile de corectare a mersului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mersul pe jos este foarte important pentru starea de sănătate a fiecărui om. Nu este suficientă parcurgerea unei distanţe pe jos zilnic, mai trebuie şi ca mersul să fie corect realizat.

Mersul este un exerciţiu foarte eficient şi, pe deasupra, uşor de făcut. Nu este nevoie de echipament special pentru că ajunge o pereche de pantofi sport şi nişte haine lejere. 

O persoană de 70 de kilograme, care merge cu şase kilometri pe oră, poate să ardă aproape 300 de calorii în 60 de minute. 

Pentru un mers corect trebuie să se ţină cont de câteva reguli recomandate de specialişti:

- capul se ţine drept având privirea orientată înainte;

- umerii sunt drepţi iar braţele uşor legănate;

- labele picioarelor trebuie să fie aproape cu vârfurile uşor orientate în afară;

- se atinge pământul cu călcâiul, apoi greutatea corpului este repartizată pe toată suprafaţa tălpii;

- şoldurile se mişcă alternativ, astfel: sus, atunci când piciorul liber se deplasează înaintea celui de sprijin, şi jos, piciorul pendulant atinge solul, efectuând pasul următor.

Una dintre consecinţele posturii incorecte şi mersului dezechilibrat este durerea de spate. O persoană face între cinci şi 10.000 de paşi pe zi cu un singur picior. Iar fiecare pas greşit implică o presiune anormală asupra articulaţiilor membrelor, dar şi asupra celor de la nivelul zonei lombare a coloanei vertebrale. 

Specialiştii sunt de părere că mai mult de 90 la sută din populaţie calcă incorect. Unii oameni au un mers prea apăsat şi calcă mai mult pe călcâi, ceea ce declanşează un şoc la nivelul vertebrelor lombare. Alţii păşesc mai mult cu partea exterioară a piciorului sau predominant cu cea interioară. Mersul corect presupune o rulare naturală a tălpii şi distribuirea presiunii corpului pe întreaga ei suprafaţă.

Medicii susţin că, pentru a păşi corect, ar trebui să se meargă desculţ, cea mai mare parte a încălţămintei fiind realizată în aşa fel încât „strică” mersul. Încălţămintea cu talpă dreaptă nu respectă curburile fiziologice ale tălpii piciorului, iar pantofii care se îngustează spre vârf comprimă partea cea mai lată a piciorului, ceea ce duce, în mod normal la un dezechilibru al corpului. Restul corpului încearcă să compenseze acest dezechilibru şi, de aceea, se pune o presiune suplimentară pe articulaţiile genunchilor, şoldurilor şi pe cele de la nivelul vertebrelor.

Specialiştii recomandă achiziţionarea încălţămintei care permite o rulare cât mai naturală a tălpii. În primul rând, o pereche de pantofi buni trebuie să se potrivească perfect pe picior. Dacă papucii provoacă frecvent bătături şi dureri la nivelul călcâielor şi degetelor, trebuie renunţat la ei. Pantofii cu toc nu sunt recomandaţi, deoarece presupun o poziţie anormală a tălpii, asemănătoare mersului pe vârfuri. Când se merge pe vârfuri, greutatea corpului nu poate fi susţinută corect şi, prin urmare, sunt suprasolicitate articulaţiile genunchilor, şoldurilor şi spatelui.

Citiţi şi:

 

FOTO Compania Cupru Min a pus gând rău fotografilor care pozează dezastrul de la Valea Şesei. Se vrea demolarea turlei bisericii îngropate în steril

 

FOTO Cum face profit o afacere cu produse tradiţionale din Apuseni realizate după reţete vechi de sute de ani. Ritualul de la Cămara Moţului

 

VIDEO Şofer de 77 de ani prins de poliţie pe contrasens, pe autostrada Sebeş - Sibiu. Circula pe banda a doua, în condiţii de ceaţă şi cu defecţiuni la lumini

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG