Cum se înjurau politicienii în perioada interbelică: „găinar ordinar“ şi „hoţ al intereselor comunei“ erau printre ocările cele mai grave
0Certurile publice ale politicienilor erau la fel şi în urmă cu 100 de ani. Candidaţii şi aleşii se acuzau reciproc prin ziarele vremurilor cu apelative dintre cele mai diverse.
Un primar – ”găinar ordinar”, ”hoţ al intereselor comunei”, un prefect şi un deputat – ”tusea şi junghiul care au dat mâna să nefericească judeţul Alba”… sunt doar câteva apelative cu care se gratulau unul pe altul politicienii din judeţul Alba, la 1927, direct la gazeta ”Viitorul Albei”.
Istoricul Tudor Roşu, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a realizat o cercetare a acelei perioade, din punctul de vedere al reflectării în presa vremii a diferitelor probleme cu care se conrunta comunitatea. A constatat că dincolo de românizarea administraţiei, pe care toată lumea a apreciat-o, au existat dispute politice, între ţărănişti, liberali, populari etc., atacuri pătimaşe asupra adversarilor şi concluzii abrupte, de genul „este ceva putred în administraţia judeţului Alba”, aşa cum comenta ziarul Viitorul Albei în 1927.
”Fără a face arheologia disputei politice din judeţul Alba, o să ne limităm la câteva mostre sugestive de atacuri virulente. De exemplu, în paginile gazetei liberalilor, Viitorul Albei, sub titlul „Unui candidat la puşcarie”, se făcea referire la pretorul uneia din plasele judeţului: „[…] este un găinar ordinar, ca să nu întrebuinţez termenul juridic de hoţ al intereselor comunei Bucium de sub nefasta sa administraţie. Ei bine, acest individ fără obraz […] care a mâncat, a beut şi a dormit în casa mea […] îndrăzneşte să arunce asupra mea cuibul de lături, cu cari a fost obicinuit în casa părintească, nu mai de necaz că l-am apucat de guler şi nu-l las să scape nepedepsit” a scris Tudor Roşu în lucrarea ”Judeţul Alba. Istorie, Cultură, Civilizaţie” apărută în 2011.
Citind presa în arhive, istoricul a găsit referinţe şi despre prefectul în funcţie atunci şi un deputat: „[…] a dat mâna tusea cu junghiul ca să nefericească judeţul Alba, care, fără îndoială, a fost condus până azi de prefecţi manieraţi, unii mai buni, alţii mai puţin, dar nici unul care să dea cu praştia în lună”.
La Bucureşti, acuzaţii incredibile de trădare a interesului naţional, învinuiri de fraudare a scrutinului, vot multiplu, mită electorală, bătăi electorale, implicarea diverselor instituţii de forţă ale statului în susţinerea unor candidaţi etc, toate acestea reprezentau sarea şi piperul alegerilor din perioada interbelică. Existau urne cu fundul deşurubabil, în care erau înlocuite voturile. Mita electorală începea cu promisiunile, iar atacurile electorale erau foarte dure.
Ziaristul interbelic Filip Brunea-Fox, cunoscut azi pentru reportajele sale despre leprozerii, descrie în articolele sale din vremea alegerilor din 1927, câştigate de liberali, cum erau atârnate afişele electorale pe sârme, precum rufele la întins. “De-a lungul unor frânghii, ca nişte rufe, a fost înşirată toată literatura electorală. Bineînţeles, numai a guvernului. Păcat numai că ”rufăria asta nu era prea curată”. Pentru orice palmă de zid se dădeau, ca şi azi, lupte “ca pentru terenurile aurifere”, iar rarele afişe ale opoziţiei trebuiseră “să se refugieze în vârful unui copac sau pe spinarea unui automobil”. Când voturile celor vii nu le păreau îndestulătoare, reprezentanţii guvernului apelau la rezervele electorale din cimitire, presa vremii fiind plină de acuzaţiile opoziţiei, care spuneau că, la alegerile din 1927 au fost mobilizate alei întregi din Bellu.