Cum se înjurau politicienii în perioada interbelică: „găinar ordinar“ şi „hoţ al intereselor comunei“ erau printre ocările cele mai grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stradă din Bucureşti în perioada interbelică

Certurile publice ale politicienilor erau la fel şi în urmă cu 100 de ani. Candidaţii şi aleşii se acuzau reciproc prin ziarele vremurilor cu apelative dintre cele mai diverse.

Un primar – ”găinar ordinar”, ”hoţ al intereselor comunei”, un prefect şi un deputat – ”tusea şi junghiul care au dat mâna să nefericească judeţul Alba”… sunt doar câteva apelative cu care se gratulau unul pe altul politicienii din judeţul Alba, la 1927, direct la gazeta ”Viitorul Albei”. 

Istoricul Tudor Roşu, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a realizat o cercetare a acelei perioade, din punctul de vedere al reflectării în presa vremii a diferitelor probleme cu care se conrunta comunitatea. A constatat că dincolo de românizarea administraţiei, pe care toată lumea a apreciat-o, au existat dispute politice, între ţărănişti, liberali, populari etc., atacuri pătimaşe asupra adversarilor şi concluzii abrupte, de genul „este ceva putred în administraţia judeţului Alba”, aşa cum comenta ziarul Viitorul Albei în 1927.

”Fără a face arheologia disputei politice din judeţul Alba, o să ne limităm la câteva mostre sugestive de atacuri virulente. De exemplu, în paginile gazetei liberalilor, Viitorul Albei, sub titlul „Unui candidat la puşcarie”, se făcea referire la pretorul uneia din plasele judeţului: „[…] este un găinar ordinar, ca să nu întrebuinţez termenul juridic de hoţ al intereselor comunei Bucium de sub nefasta sa administraţie. Ei bine, acest individ fără obraz […] care a mâncat, a beut şi a dormit în casa mea […] îndrăzneşte să arunce asupra mea cuibul de lături, cu cari a fost obicinuit în casa părintească, nu mai de necaz că l-am apucat de guler şi nu-l las să scape nepedepsit” a scris Tudor Roşu în lucrarea ”Judeţul Alba. Istorie, Cultură, Civilizaţie” apărută în 2011.

Citind presa în arhive, istoricul a găsit referinţe şi despre prefectul în funcţie atunci şi un deputat: „[…] a dat mâna tusea cu junghiul ca să nefericească judeţul Alba, care, fără îndoială, a fost condus până azi de prefecţi manieraţi, unii mai buni, alţii mai puţin, dar nici unul care să dea cu praştia în lună”.

La Bucureşti, acuzaţii incredibile de trădare a interesului naţional, învinuiri de fraudare a scrutinului, vot multiplu, mită electorală, bătăi electorale, implicarea diverselor instituţii de forţă ale statului în susţinerea unor candidaţi etc, toate acestea reprezentau sarea şi piperul alegerilor din perioada interbelică. Existau urne cu fundul deşurubabil, în care erau înlocuite voturile. Mita electorală începea cu promisiunile, iar atacurile electorale erau foarte dure. 

Ziaristul interbelic Filip Brunea-Fox, cunoscut azi pentru reportajele sale despre leprozerii, descrie în articolele sale din vremea alegerilor din 1927, câştigate de liberali, cum erau atârnate afişele electorale pe sârme, precum rufele la întins. “De-a lungul unor frânghii, ca nişte rufe, a fost înşirată toată literatura electorală. Bineînţeles, numai a guvernului. Păcat numai că ”rufăria asta nu era prea curată”. Pentru orice palmă de zid se dădeau, ca şi azi, lupte “ca pentru terenurile aurifere”, iar rarele afişe ale opoziţiei trebuiseră “să se refugieze în vârful unui copac sau pe spinarea unui automobil”. Când voturile celor vii nu le păreau îndestulătoare, reprezentanţii guvernului apelau la rezervele electorale din cimitire, presa vremii fiind plină de acuzaţiile opoziţiei, care spuneau că, la alegerile din 1927 au fost mobilizate alei întregi din Bellu.

Citiţi şi:

Mărturie tulburătoare în dosarul crimei de la Lunca Mureşului. Fiica fostului primar Ioan Rusu: „Ucigaşul a fost un instrument. Autorii morali sunt liberi“

Operaţia pe creier efectuată în urmă cu 4.500 de ani. Descoperirea din România care a fascinat cercetătorii din Europa

 

Aceleaşi analize medicale, rezultate diferite la privat şi la stat. Peripeţiile unei femei de 84 de ani din Alba Iulia

Afacerile Daimler Mercedes la Sebeş au „explodat“ în 2017. Star Assembly a ajuns la 1.800 de angajaţi

Licitaţie cu greutate la Alba Iulia. Şapte firme se „bat“ pe contractul de 5 milioane de euro privind întreţinerea spaţiilor verzi

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile