Cum să locuieşti într-o casă la 5 metri de autostradă. Drama unei familii din Alba Iulia FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construirea autostrăzii Sebeş - Turda, atât de aşteptată de şoferii care circulă în prezent pe DN1 spre Cluj-Napoca şi Oradea, se confruntă şi cu situaţii la limită. În zona în care autostrada trece printre două localităţi suburbii ale oraşului Alba Iulia, distanţa faţă de unele locuinţe ajunge chiar şi la 5 metri.

Cel mai mari probleme din punct de vedere a proprietarilor de imobile există pe lotul 1, în zona dintre localităţile Oarda de Jos şi Oarda de Sus. Aici vor exista câteva situaţii limită, respectiv locuinţe aflate foarte aproape de utostradă. O casă construită anterior, fără ca proprietarul să fie anunţat că pe acolo ar urma să treacă autostrada, se va afla la numai 5 metri de calea de rulare. 

Familia repsectivă resimte deja disconfortul creat de utilajele care lucrează la autostradă. Pe lângă zgomotul şi deranjul care încep încă de la ora 6.00 dimineaţa, locuinţa, construită în urmă cu 10 ani, începe să fie afectată. La aproximativ o săptămână de la demararea lucrărilor, unul din geamurile casei s-a crăpat.

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda are 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă de la Sebeş până la Pârâul Iovului, la ieşire din Alba Iulia. Proiectul prevede şi două noduri rutiere, Alba Iulia Sud la km 8 şi Alba Iulia Nord la km 16. De lucrări se ocupă Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. 

Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este iunie 2018.

   

Citiţi şi:

Efectul a 200 de milioane de euro din fonduri europene pentru Alba Iulia: mai multe construcţii, record de creştere a populaţiei, o maşină la doi locuitori

Satul necunoscut din Alba transformat în atracţie turistică: are stânci uriaşe, chei şi peşteri

Artistul care a dus folclorul românesc la Balul Operei din Viena. Povestea de viaţă a lui Liviu

 

Burz, românul care a plecat în lume cu 100 de mărci în buzunar

Aventura vieţii pentru un IT-ist român: Africa traversată pe bicicletă de la nord la sud, pe o distanţă de 11.000 de kilometri

„Doamna Adi“, învăţătoarea din Apuseni care predă, de 18 ani, simultan la patru clase: „Nu mi-am căutat împlinirea în a avea rezultate deosebite şi laude“

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile