Cum poate deveni independent de părinţi un adolescent de 16 ani. Condiţiile pentru emanciparea minorului în România
0În legislaţia românească este prevăzut, la fel ca în alte state democratice, posibilitatea de emancipare a unui minor la împlinirea vârstei de 16 ani.
Lumea adolescenţei s-a schimbat mult în ultimele decenii. Mediul social oferă tot mai multe beneficii şi valori şi în fiecare zi este ceva nou.
Unii tineri care vor să iasă mai devreme de sub autoritatea părinţilor apelează la conceputul de ”emancipare a minorilor”. În sfera juridică, acest concept semnifică capacitatea deplină a unui cetăţean al unei societăţi care a împlinit vârsta de 16 ani.
Emanciparea minorului presupune atribuirea capacităţii depline de exerciţiu dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
- minorul a atins vârsta de 16 ani;
- minorul dispune de venit propriu, lucrează în baza unui contract individual de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător;
- există acordul scris al ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului minorului. Părinţii, adoptatorii sau curatorii îşi expun în scris şi în formă liberă acordul ca minorul să dobândească capacitate de exerciţiu deplină.
Emanciparea minorului se efectuează printr-o hotărâre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului. Pentru a fi emancipat, minorul urmează să depună la autoritatea tutelară o cerere scrisă în formă liberă, prin care se solicită recunoaşterea capacităţii de exerciţiu depline.
În cazul în care nu există acordul ambilor părinti, cererea privind emanciparea minorului se depune la instanţa de judecată, emanciparea dispunându-se prin hotărâre judecătorească.
Noţiunea de emancipare îşi are originile în dreptul roman, unde ”mancipatio” avea drept scop eliberarea unei persoane, de orice vârstă, de sub puterea căreia îi era supusă, adică transformarea acesteia din ”alieni juris” în ”sui juris”, respectiv într-o persoană independentă din toate punctele de vedere.