Crima de la Lunca Mureşului. Procurorul a cerut condamnarea inculpatului la 20 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatuyl jduecat pentru uciderea fostului primar din Lunca Mureşului

Tribunalul Alba a finalizat cercetarea judecătorească în dosarul crimei de la Lunca Mureşului, instanţa urmând să pronunţe prima decizie în acest dosar care a şocat comunitatea locală şi judeţeană. La ultimul termen au fost audiaţi trei martori şi s-au făcut precizările procurorului, avocaţilor şi inculpatului.

Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a cerut la ultimul termen al procesului ce a avut loc în 11 decembrie condamnarea inculpatului Barsony Gligor la pedeapsa maximă a infracţiunii de omor prevăzută de Codul Penal, respectiv 20 de ani de închisoare. De asemenea, procurorul a mai solicitat judecătorului să constate faptul că inculpatul este recidivist şi să adauge la pedeapsă un rest de 297 de zile rămas neexecutat dintr-o decizie pronunţată în anul 2010. La acest ultim termen a fost audiat un martor solicitat de inculpat, precum şi soţia, respectiv fiul victimei Ioan Rusu, fost primar în comuna Lunca Mureşului.

Martorul propus de Barsony Gligor a fost întrebat dacă în ziua în care a avut loc fapta (26 noiembrie 2016) a fost în jurul orei 19.00 la locuinţa nepotului inculpatului şi dacă l-a văzut pe acesta acolo. Răspunsul femeii a fost negativ, respectiv că nu l-a văzut pe Barsony Gligor în locuinţă, în data şi la ora menţionată. Martora a precizat doar că, atunci când a intrat în casă, l-a întrebat pe proprietar ce mai face, răspunsul acestuia fiind că este împreună în casă cu unchiul său.

Soţia fostului primar a ţinut doar să afirme în declaraţie că a rămas cu sute de întrebări la care nu va avea niciodată răspuns, iar fiul lui Ioan Rusu a precizat că ”tatăl nostru a decedat fără să ştim de ce”. ”Apelez la compasiunea şi umanitatea pe care sper că le mai are pentru a ne lămuri de ce a trebuit ca tatăl meu să moară”, a spus fiul victimei. În ultimul cuvâdn oferit de judecător, Barsony Gligor a spus că nu este vinovat şi că nu a săvârşit fapte pentru care este judecat.

Avocatul acestuia a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pe motiv că nu ar exista probe care să indice vinovăţia clientului său. Potrivit rechizitoriului, pe fondul unui conflict spontan, Barsony Gligor i-a aplicat victimei de 62 de ani mai multe lovituri cu un cuţit, cauzându-i 20 plăgi, unele tăiate altele înţepate, situate la nivelul capului, gâtului, palmelor, abdomenului şi genunchiului stâng, care au condus la deces. Bărbatul ucis a fost găsit noaptea, în jurul orei 3.30, lângă maşina proprie, la marginea satului de către şeful de post şi un prieten de familie. Barsony Gligor a refuzat să facă declaraţii în faza de urmărire penală, iar în instanţă a spus doar că este nevinovat. Soţia şi copiii victimei s-au constituit parte civilă cu suma de 700.000 de lei.

Citiţi şi:

Legenda celui mai puternic om din lume. Cum a ridicat Louis Cyr 18 persoane aflate pe o platformă

 

Percheziţii în Alba la ”mafia lemnului”. Directorul DSP Alba şi alte şapte persoane, reţinute pentru 24 de ore

Suspiciuni pentru conflict de interese în cazul unui fost director şi a unui fost lider sindical de la compania Cupru Min Abrud

Decizie în justiţie după cinci ani de la o tragedie pe DN7. Doi şoferi, vinovaţi de moartea unei tinere de 25 de ani

 

Culisele fabricilor de arme din Cugir. De ce sunt angajate numai femei pentru încărcarea muniţiei cu praf de puşcă  

Regele considerat cel mai bogat om care a trăit vreodată pe Pământ. Avea o avere estimată la 400 de miliarde de dolari

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani