Comerciant ambulant condamnat penal pentru că vindea ochelari de soare contrafăcuți

0
Publicat:

Un comerciant ambulant care vindea ochelari contrafăcuți la o tonetă pe care o avea în zona Barajului Oașa din Munții Sebeșului a fost condamnat penal pentru punera în circulație a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată.

Comercianul vindea ochelari de soare contrafăcuți FOTO Pexels

Situația a fost descoperită în 27 iunie 2020, iar hotărârea de condamnare a fost pronunțată după mai bine de 3 ani, în 23 august 2023. Potrivit rechizitoriului, comerciantul din Târgu Mureș a oferit spre vânzare la punctul de lucru ambulant situat în zona Brajului Oașa mai multe produse contrafăcute care purtau însemnele unor mărci consacrate, respectiv un număr de 38 de perechi ochelari de soare care imitau produsele unor firme celebre precum Police, Dolce & Gabbana, Gianfranco Ferre și altele din categoria de lux.

„Din corespondența purtată cu reprezentanții acestor mărci a rezultat faptul că aceste produse sunt contrafăcute și că prejudiciul cauzat prin această faptă este în cuantum total de 3.495 euro prejudiciu material și 6.990 euro prejudiciu moral, sume cu care mandatarul mărcilor s-a constituit parte civilă în prezenta cauză”, se precizează în rechizitoriu. Comerciantul nu a putut prezenta polițiștilor documentele de proveniență și a precizat că ochelarii de soare identificați au fost achiziționați din Complexul Dragonul Roșu București.

„Întrucât produsele oferite spre vânzare nu prezentau caracteristicile ale unor produse autentice/originale, întrucât acestea nu erau însoțite de documente de proveniență ori de certificate de conformitate/autenticitate, precum și raportat la prețurile derizorii cu care erau comercializate – 40 de lei (comparativ cu produsele originale ale mărcilor similare consacrate)”, se mai susține în documentul citat.

produsele expuse spre vânzare au fost ridicate de către polițiști și au fost depuse depuse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Alba

Inculpatul nu a depus la dosar înscrisuri care să ateste proveniența bunurilor oferite spre vânzare și nici nu a produs probe din care să rezulte că s-a aflat în eroare cu privire la caracterul contrafăcut al produselor oferite spre vânzare, deși având în vedere împrejurările concrete de săvârșire a faptei trebuia să aibă reprezentarea caracterului contrafăcut al acestora”, au mai susținut procurorii.

Instanța a considerat, în final, că aplicarea unui număr de 120 de zile-amendă, „este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei și proporțională, prin raportare la gravitatea concretă a infracțiunilor comise de inculpat și la circumstanțele personale ale acestuia”.

Rezultatul este o amendă penală în cuantum de 3.600 de lei. Părțile civile, respectiv reprezentanții firmelor ai căror ochelari au fost falsificați, și-au retras pretențiile financiare. Hotărârea Judecătoriei Sebeș poate fi contestată la Curtea de Apel.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată