Ce este atacul de panică. Cum se declanşează, simptomele şi tratamentul recomandat în tulburările de anxietate
0Atacul de panică reprezintă o stare de frică sau de anxietate intensă, apărută brusc, în situaţii în care nu este ameninţată viaţa, determinând accelerarea ritmului cardiac, respiraţii rapide şi scurte, sentimentul de pierdere al controlului şi de moarte iminentă. Tulburarea apare cam la 2-5% din oameni şi debutează de regulă după vârsta de 20 de ani.
Atacurile de panică încep de obicei din senin, atingând punctul maxim după aproximativ 10 minute şi pot dura până la 30 de minute. De obicei persoanele care suferă un atac de panică vor avea o senzaţie de anxietate.
Cercetările medicale arată că cei mai mulţi dintre cei ce au pentru prima oară un atac de panică se tem să nu aibă un atac de cord sau o cădere nervoasă. Mulţi se tem, chiar, să nu moară. A avea un atac de panică a fost clasificat ca fiind una dintre cele mai intens producătoare de teama, supăratoare şi inconfortabile experienţe din viaţa unui om. Atacurile de panică pot apărea din când în când sau, dimpotrivă, foarte frecvent şi de cele mai multe ori nu pot fi prezise. De exemplu, se poate întâmpla ca persoana să urce pe scări câteva etaje şi dintr-o dată să se simtă copleşită de o senzaţie de rău, să ameţească şi să i se pară că inima îi va ceda. Sau aceleaşi senzaţii pot apărea la volanul unei maşini, fără ca persoana să fi depus în prealabil un efort fizic.
Simptomele atacului de panică pot fi foarte diverse, dar întotdeauna sunt foarte neplăcute, iar persoana este convinsă că sănătatea sa este pusă în pericol de acestea: palpitaţii, bătăi puternice şi/sau accelerate ale inimii, transpiraţii, valuri de căldură sau de frig, amorţeală, furnicături în corp, tremurături sau frisoane, senzaţie de sufocare sau de nod în gât, teama de a muri, etc. Multor persoane li se întâmplă ca de-a lungul vieţii să treacă printr-un atac de panică sau chiar prin mai multe şi nu dezvoltă o tulburare clinică, respectiv o boală. Un diagnostic este pus atunci când o persoană trece în mod constant prin atacuri de panică şi este copleşită de îngrijorări sau de frică cu privire la acestea.
Din cauza preocupării intense de a nu trece prin noi atacuri de panică persoana îşi modifică considerabil comportamentul, evitând numeroase situaţii care i-ar putea declanşa astfel de atacuri. De exemplu, o persoană care a avut atacuri de panică la volan, refuză să mai conducă. Sau o persoană care a avut atacuri de panică când a rămas singură acasă sau pe stradă, încearcă să fie mereu însoţită de o persoană de încredere. Un alt exemplu frecvent, o persoană care a avut atacuri de panică după un efort fizic, evită un număr mare de activităţi care implică un astfel de efort - evită sportul, mersul pe jos, urcatul scărilor, sexul. Un diagnostic clinic este luat în vizor atunci când persoana are mari dificultăţi de a-şi desfăşura activităţile cotidiene, când viaţa socială sau activitatea profesională este puternic deteriorată sau când calitatea vieţii per total scade considerabil.
Principalul factor care determină apariţia atacurilor de panică este interpretarea catastrofică a senzaţiilor pe care o persoană le simte la un moment dat. Persoanele cu atacuri de panică sunt convinse că senzaţiile pe care le trăiesc sunt extrem de periculoase. Practic, în mintea persoanelor cu atacuri de panică s-a dezvoltat un automatism care presupune detectarea imediată a senzaţiilor somatice atipice şi interpretarea lor într-un mod exagerat. Ca în toate tulburările de anxietate, medicii susţin că există două tipuri de tratamente care se aplică independent sau în combinaţie: psihoterapie şi medicaţie.
Psihoterapia se bazează pe nenumărate studii clinice care arată că problemele psihologice de tip anxietate şi depresie pot fi corectate prin modificarea modului în care oamenii gândesc şi a modului în care aceştia acţionează. Medicaţia are la bază tot o consultare a unui medic specialist, care va prescrie tratamentul considerat oportun pentru un anumit caz de tulburare.