Ce erau și cum funcționau „vecinătățile” sașilor din Transilvania. Oamenii se ajutau „la bine și la greu”
0Vecinătatea reprezinta o formă de organizare specifică lumii săsești, în care locuitorii unei străzi conviețuiau în baza unor reguli menite să le ușureze viața. Obiceiul a existat în Transilvania timp de sute de ani.
Vecinătatea săsească a funcționat în comunitatea ca o instituție socială, bazată pe ajutor reciproc și respect pentru ceilalți, pentru binele fiecăruia în parte și al tuturor împreună. Ca într-o mare familie. Regulile sale erau stabilite după dictonul nescris „fă bine ca să-ți fie bine”.
„Vecinătatea este o comunitate frăţească, teritorială, ai cărei membri beau din aceeaşi fântână, stau de gardă în timpul nopţii pentru securitatea tuturor, îşi construiesc împreună casele, se comportă ca şi rude în cazul ivirii unei boli sau catastrofe, îi cinstesc împreună pe cei care i-au părăsit, apoi, din devotament au grijă de văduvă şi de copii rămaşi orfani”, afirma Stephan Ludwig Roth, gânditor umanist, istoric, profesor și pastor luteran sas din Transilvania, participant la Revoluția de la 1848.
Satele aveau de la patru până la treisprezece vecinătăți. Membrii lor își împrumutau între ei bani, foloseau la comun anumite produse și unelte agricole, participau la cele mai importante evenimente (botez, nuntă, înmormântare), se ajutau la construcții sau la muncile câmpului. Ca într-o familie extinsă, erau alături unii de ceilalți, la bine și la greu. Foarte important era ca gospodarii din vecinătate să se îngrijească și de aspectul localității lor, prin curățarea și îngrijirea străzilor și a fântânilor, întreținerea bisericii, săparea șanțurilor sau repararea podețelor.
Vecinătatea este condusă de „Vater” sau „tată”. O vecinătate avea de regulă în frunte doi tați, unul tânăr, unul bătrân. De obicei în luna februarie (la Crăciun în unele zone sau până la începerea Marelui Post), membrii unei vecinătăţi se întruneau la o petrecere și dare de seamă numită „Richtag”. Acest cuvânt este format din contopirea a două cuvinte: Tag (ziuă) şi Rich (rânduială, orânduială). În traducere liberă ar însemna ziua rânduielii.
„Rihtogul”, cum spuneau românii, era momentul în care fiecare vecinătate făcea bilanțul anulul tocmai încheiat. Atunci se deschidea lada vecinătății, în care erau listele cu toate încasările și cheltuielile vecinătății, precum și evenimentele importante de peste an. Se inventariau cheltuielile, se stabileau amenzile pentru cei care nu s-au supus regulilor și îndatoririle vecinătății, se rezolvau conflictele sau neînțelegerile între membrii vecinătății.
Tot atunci se făceau planurile pentru anul următor, se stabileau amenzile și noile cheltuieli necesare. Odată ce se limpezeau apele și toată lumea era împăcată, bărbații sărbătoreau, de multe ori din rachiul și vinul pe care cei care au încălcat regulamentul îl plăteau ca amendă, pe lângă bani.
Un exemplu al unei astfel de mod de conviețuire este reprezentat de o „cană de vecinătate”, confecționată în 1872, aflată la muzeul „Ioan Raica” din Sebeș. Piesa, datorită destinației sale, este un unicat, fiind realizată la comanda celor doi lideri („tați” sau staroști) ai vecinătății din comuna Gârbova, Michael Retscher (bătrân) și Thomas Schell (tânăr).
Vasul era folosit drept cană pentru păstratul vinului la astfel de evenimente, făcând parte, alături de alte recipiente, de ladă și de însemne, din patrimoniul vecinătății. Este un vas de dimensiuni relativ mari, cu înălțimea de 34,5 cm și diametrul maxim de 30 cm, fiind confecționat din lut și acoperit la exterior cu un strat de smalț de culoare verde.
Poartă un bogat decor în relief alcătuit din brâuri alveolate și mici medalioane aplicate în zonele guri, gâtului și burții, precum și pe toartă. Decorul este completat de două inscripții, în limba germană, care oferă informații referitoare la comanditari și beneficiar, precum și la producător.