Câte sisteme de frânare are o maşină. Componentele care trebuie să funcţioneze pentru ca maşina să oprească în siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de frânare are rolul de a asigura autoturismului o micşorare rapidă a vitezei de deplasare, de a frâna eficient în pantă sau în rampă şi de a asigura staţionarea autovehiculului pe drumurile publice care prezintă o înclinare maximă.

După rolul funcţional sistemul de frânare poate fi:

- sistemul principal de frânare (este reprezentat de frâna de picior sau cea principală de serviciu);

- sistemul staţionar de frânare (este reprezentat prin frâna de staţionare, de mână, cea care menţine autovehiculul imobilizat în pantă, în absenţa conducătorului)

- sistemul suplimentar de frânare (este reprezentat prin dispozitivul de încetinire, frâna de motor, care menţine constantă viteza de coborâre a unor pante lungi, fără o uitlizare îndelungată a frânelor)

Sistemul de frânare este un sistem complex format din următoarele componente:

- sistemul de acţionare: este acel sistem care reglează forţa de frânare. Forţa de apăsare a piciorului este transmisă de pedală către servofrână iar pompa de frână transformă forţa amplificată de servofrână în presiune hidraulică cu ajutorul lichidului de frână.

- sistemul de transmitere: preia forţa de frânare prin intermediul lichidului de frână cu ajutorul conductelor şi furtunelor sistemului.

- sistemul mecanic de frânare al roţii: asigură acţionarea dispozitivelor de frânare pentru apăsarea plăcuţelor şi saboţilor pe discuri, respectiv tamburi de frânare.

Frâna cu disc se compune din: discurile de frână; placuţele; senzorii de uzură; etrierele. Frâna cu tambur este compusă din: saboţi; tamburi de frână; cilindrii de frână; accesorii.

Sistemul electronic de siguranţă are rolul de a ajuta conducătorul în situaţii critice.

- sistemul ABS previne blocarea roţilor în momentul frânării.

- sistemul ASR previne patinarea roţilor în momentul plecării de pe loc.

- sistemul ESP intervine atunci când apare tendinţa de derapare, stabilizând traiectoria dorită de conducător.

Componentele sistemului de frânare:

- pompa centrală de frână care transformă forţa aplicată asupra pedalei în presiune. Presiunea obţinută se transferă pistoanelor din etriere prin intermediul conductelor şi furtunelor.

- frâna cu disc: sunt universal utilizate la automobile pentru stabilitatea lor cât şi pentru buna capacitate de absorbţie termică şi de răcire. Discurile, din fontă, sunt în general ventilate pe puntea faţă şi sunt dimensionate pentru a nu depăşi temperaturi de 600 - 700 °C în cazul unor succesiuni de frânări severe, cum ar fi: coborârile alpine, care solicită capacitatea termică a discurilor şi posibilităţile acestora de răcire, sau înlănţuirile accelerări-frânari, care solicită în mod implicit capacitatea termică a discurilor.

- servofrâna utilizează o parte din vacuumul creat de motor, în colectorul de aspiraţie. Atunci când pedala de frână este acţionată, forţa de apăsare este amplificată prin intermediul unor supape.

- frâna cu tambur este limitată datorită perforamaţelor sale termice modeste, în special în ceea ce priveşte creşterea absorbţiei frânei ce însoţeşte dilatarea tamburului la cald.

Citiţi şi:

 

Licitaţia de 17 milioane de euro, privind concesionarea celui mai mare centru de management şi depozitare a deşeurilor din Transilvania, anulată de CJ Alba

 

VIDEO Poliţist prins la volan fără asigurare auto. Cum a reacţionat când un coleg i-a cerut să predea plăcuţele de înmatriculare

 

Clasamentul mitei în spitalele din România. Unde s-a dat de cele mai multe ori şpagă în anul 2019

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul