Cât de pregătit este sistemul sanitar pentru valul 5 al pandemiei. Şapte centre de evaluare, înfiinţate în Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici şi pacient pe o secţie ATI COVID. Foto Adevărul

DSP Alba anunţă pregătiri în contextul debutului valului 5 al pandemiei de COVID-19. La nivelul judeţului Alba au fost înfiinţate şapte centre de evaluare pentru bolnavi, în unităţile sanitare.

Astfel, pacienţii diagnosticaţi pozitiv într-un centru autorizat (spital, labotator, Ambulanţă, medic de familie) pot să se programeze în vederea evaluarii stării de sănatăte, la recomandarea medicului de familie, pe bază de trimitere. 

Medicii de familie sunt cei care efectuează monitorizarea pacienţilor pozitivi. Evaluarea pacienţilor cuprinde recoltare analize de sânge precum şi examinare CT sau radiografie pulmonară.

În condiţiile în care medicul specialist din centrul de evaluare unde se prezintă pacientul, urmare a evaluării, consideră că se impune internarea, pacientul va fi transerat într-o secţie destinată tratării pacienţilor COVID-19. 

Tododată, dacă medicul consideră că este necesară administarea anticorpilor monoclonali, pacienţilor le va fi administrat acest tratament, cu condiţia rămânerii sub supraveghere medicală în centrul de evaluare pentru minimum 6 ore, conform metodologiei, după care aceştia pot să îşi continue tratamentul medicamentos la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.

Datele de contact ale celor şapte centre de evaluare a pacienţilor testaţi pozitiv Sursa DSP Alba

Specialiştii subliniază importanţa consultării medicului de familie şi a medicilor specialişti încă de la primele semne de boală şi de la diagnosticare, pentru a putea beneficia de tratament corespunzător, acesta fiind mult mai eficient în faza incipientă a bolii. 

În judeţul Alba, Planul de rezilienţă al spitalelor în caz de recrudescenţă a cazurilor COVID-19 este actualizat şi operaţional, majoritatea spitalelor păstrându-şi numărul de paturi alocate pacienţilor COVID-19. Numărul paturilor pentru tratatrea pacienţilor pozitivi este de 347 cazuri forme uşoare şi medii şi 33 de cazuri ATI COVID. În cazul în care va fi necesar, numărul paturilor poate fi suplimentat.

”Încă din luna decembrie sistemul sanitar din Alba a început pregătirile pentru valul 5. Am păstrat structura funcţională a spitalelor din valul 4 întrucât am anticipat valul cel va urma. Provocarea sistemului sanitar judeţean a fost asigurarea accesului în spitale atât a bolnavilor COVID cât şi a celor non-COVID. În acest sens factorul decisiv a fost efortul cadrelor medicale. Toate resursele pe care le avem la îndemână sunt în acest moment pregătite şi operaţionale”, a declarat Alexandru Sinea, director executiv DSP Alba.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a învins birocraţia fiica unei asistente medicale moarte de COVID-19. A obţinut dreptul la pensie în justiţie

Obiceiuri de Anul Nou din 1943, în extemporalul unui elev: „Făceam o gălăgie de ţi se scula păru-n cap”

   

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort